|
|
Duhovnicul este sufletul, inima care da viata unei manastiri. Autoritatea
lui morala, experienta lui, blandetea si mestesugul lui de a calauzi suflete
pentru viata vesnica sunt calitati de necontestat. Duhovnicul, precum o spune
insusi numele, este un om al Duhului, care poarta in sine pe Duhul Sfant si
cu ajutoruI Lui se lupta cu duhurile rautatii, pentru ocrotirea si mantuirea
fiilor sai sufletesti. Sub epitrahilul lui se formeaza noii calugari, se cresc
suflete curate pentru Dumnezeu, se dezleaga pacatele, se calauzesc cei ce iau
crucea lui Hristos. In chilia duhovnicului, ca intr-o camara a Duhului, se dau
sfaturi de taina, se indrepteaza pasii oamenilor pe calea mantuirii, se deschid
inimile impovarate, se tamaduiesc rani ascunse, se mangaie sufletele tulburate
si se dezleaga marile intrebari ale vietii. La orice ora din zi sau din noapte,
duhovnicul sta de veghe, se roaga pentru fiii sai sufletesti, isi deschide usa
pentru fiecare; impaca, linisteste, dezleaga, binecuvanteaza, se jertfeste si
isi pune sufletul sau garantie pentru fiii sai duhovnicesti. De iscusinta si
priceperea lui dvhovniceasca depinde in cea mai mare parte mantuirea celor care
ii povatuieste.
Arhimandritul Cleopa Ilie este parintele duhovnicesc al Manastirii Sihastria
si al multor credinciosi de peste 50 de ani. Arhimandritul Cleopa este un duhovnic
al rugaciunii, al cunoasterii si al cuvantului viu, care trezeste constiinta,
care lumineaza mintea si da viata. Sfintia Sa porneste de la minte spre inima.
De aceea, mai intai invata, sfatuieste, explica, hraneste sufletul prin cuvant
si abia la urma spovedeste si asculta glasul constiintei si al inimii celor
ce vin la el. Din acest motiv si roadele sunt mari si de durata. Mai ales la
cei invatati si iubitori de cunoastere.
Parintele Cleopa este considerat, pe drept cuvant, unul din cei mai iscusiti
duhovnici, sfetnici si predicatori ai monahismului romanesc contemporan. Viata
sa interioara exemplara, de ascet si sihastru consacrat, experienta sa in nevointa
monahala, vastele sale cunostinte scripturistice si patristice de autodidact
care te uimesc, memoria sa rar intalnita, blandetea, dragostea sa de oameni,
ravna pentru Dumnezeu si cuvantul sau hotarat, intelept si precis, unit cu darul
frumoasei vorbiri in grai dulce moldovenesc, fac din Arhimandritul Cleopa Ilie
o personalitate in spiritualitatea noastra ortodoxa. Credinciosii, numerosii
sai fii duhovnicesti, calugari si mireni, il socotesc ca fiind o binecuvantare
a lui Dumnezeu pentru manastirile si Biserica noastra.
Viata plina de incercari a Prea Cuviosiei Sale, statomicia sa in nevointa
si cunoastere, in rugaciune si cuvant, in traire vie si misiune evanghelica,
pastorala, au atras in jurul Sfintiei Sale numerosi calugari si credinciosi
dornici de cuvant, de sfatuire, de calauza spre Hristos si de mantuire. Asa
s-a facut ca in aproape cinci decenii de activitate duhovniceasca, Parintele
Cleopa a creat, fara sa stie cum, un curent ortodox traditional de innoire a
vietii monahale si crestinesti in manastirile si parohiile din centrul si nordul
Moldovei. Daca acest curent s-ar intretine si incuraja, el ar putea progresa
si ar da roade bune, atat prin manastiri, cat si prin parohii, tot mai multe
lovite de conflicte de familie si de secte.
Astazi, parintele Cleopa a trecut de 82 de ani. In ciuda varstei si a ostenelii,
fiind plin de iubire pentru Dumnezeu si pentru oameni, dupa indelungatele ore
de rugaciune, gaseste timp totusi pentru folosul si mantuirea celor care vin
la el ziua si noaptea. Calugari, preoti si mireni, tineri si batrani, vaduve
si cersetori, toti asteapta la usa chiliei Prea Cuviosiei Sale. Unii vin pentru
cuvant de folos si sfatuire. Altii, pentru rugaciune si binecuvantare, iar altii
pentru spovedanie si milostenie; ii primeste pe toti cu aceeasi bucurie si rabdare.
Dintre numeroasele convorbiri, verbale sau scrise, pe care le-am avut cu Parintele
Cleopa in ultimii 20 de ani, am ales 14, deja publicate in cele doua volume
de Convorbiri duhovnicesti si le reeditam acum intr-un volum aparte, cu binecuvantarea
Inalt Prea Sfintitului nostru Mitropolit Daniel, cu titlul " Lumina si
faptele credintei " . Nadajduim ca aceasta carte va fi o calauza duhovniceasca
pentru toti cei ce iubesc pe Hristos si poarta in ei nadejdea mantuirii.
Arhimandrit Ioanichie BALAN
Intampinarea Domnului
2 februarie 1994
1. Parinte Cleopa, spuneti-mi cateva cuvinte despre creatia lumii vazute
si nevazute, dupa invatatura Sfintilor Parinti.
Toata creatia este scoala a sufletelor celor cuvantatoare, spune Sfantul
Vasile cel Mare in Exaimeron. Caci, privind la cele create la Dumnezeu, ne inaltam
cu mintea la cele nevazute si ne intarim in sfanta credinta. Cat suntem in trup,
toate le vedem " ca prin oglinda " , adica prin creatii, care formeaza
icoana, imaginea celor viitoare de dincolo de mormant. Creatia este oglinda
lui Dumnezeu in care se reflecta bunatatea, mila, pronia si iubirea Tatalui
ceresc pentru noi oamenii. Sfintii Parinti numesc pe toate cele vazute "
spatele lui Dumnezeu " , care inchipuiesc, simbolizeaza pe cele viitoare.
Iar cand vom trece la cele vesnice, atunci vom vedea cu ochii cei duhovnicesti
" fata lui Dumnezeu " , adica vom privi fata catre fata slava Prea
Sfintei Treimi, fara sa mai avem nevoie de " oglinzile " cele de pe
pamant, adica de creatii. Aici pe pamant nu suntem vrednici sa privim pe Dumnezeu
in fata. Iar daca auzim pe Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, zicand : "
Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a vazut " ( Ioan 1, 18 ) , sa intelegem
ca nu L-a vazut dupa fiinta, dupa esenta, insa Il vedem prin creatie. Ca dupa
fiinta nici ingerii din cer nu-L pot vedea si intelege pe Dumnezeu.
2. Ce spun Sfintii Parinti si mai ales Sfanta Scriptura despre ingeri si
despre caderea lui Adam ?
La inceput ingerii nu stiau ca Iisus Hristos este numit de Duhul Sfant
" Ingerul sfatului celui mare " , cum Il numeste proorocul Isaia,
cu care se sfatuia permanent Tatal. " Ingerii nu-L stiau de Fiu al lui
Dumnezeu " , spune Sfantul Vasile cel Mare in Exaimeron. Deci, cand a strigat
Sfantul Arhanghel Mihail, zicand : " Inchinati-va Ingerului sfatului celui
mare " , unii din ingeri n-au vrut sa I se inchine Lui si de aceea au cazut
in adancul iadului, cum spune Mantuitorul : " Vazut-am pe satana, cazand
ca un fulger din cer " ( Luca 10, 18 ) .
Deosebirea dintre caderea ingerilor rai si a omului este ca ingerii au
cazut cu voia lor, deci din libertate, iar omul a cazut din amagire si din indemnul
diavolului. Iar " pacatul cu sfatuire " , spune Sfantul Ioan Gura
de Aur, " jumatate este al celui ce il face si jumatate al celui ce l-a
sfatuit " . Dumnezeu a ingaduit omului in rai sa faca pacatul cel mai mic,
adica sa manance din pomul cunostintei binelui si raului. Ca daca manca din
pomul Vietii, cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, omul nu mai avea pocainta
niciodata, se impietrea la inima ca diavolul, cadea ca diavolul, nu mai murea
niciodata si se chinuia in veci in iad, asemenea satanei.
La caderea lui Adam au contribuit doua patimi rationale ale omului - mandria
si pofta. Prin caderea sa, omul Adam nu a pierdut total harul lui Dumnezeu,
caci a cazut din ispita diavolului. Astfel, harul si arvuna mantuirii au ramas
in om, pentru ca a gresit din nestiinta si pentru ca este purtator de trup pamantesc.
Numai celui ce se leapada de Dumnezeu i se ia harul Duhului Sfant, dar si acesta.
este primit prin pocainta. Iar cel ce greseste din nestiinta, pastreaza harul,
insa acoperit de pacate. Iata pentru care pricina femeia lui Adam s-a numit
Eva, adica Viata, iar nu moarte, pentru ca nu a cazut total ca diavolul si apoi
pentru ca prin a doua Eva, · adica Maica Domnului, se va izbavi neamul
omenesc.
Dupa cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur, indoit a fost creat omul, cu
trup si suflet; indoit a fost si pomul cunostintei binelui si raului; indoita
si urmarea greselii lui Adam; indoit este si raiul- raiul pamantesc, sau sanul
lui Avraam, unde stau sufletele dreptilor pana la judecata viitoare si raiul
ceresc, adica imparatia cerurilor unde vor intra dreptii pana dupa a doua judecata.
Iar mancarea din pomul cunostintei binelui si raului inseamna " cat de
bine era omului daca nu manca si cat de rau este ca a mancat " .
Despre ingeri trebuie sa stim ca ei s-au zidit numai prin gandirea lui
Dumnezeu, dar nu erau neschimbatori, ci i-a lasat ca ei singuri sa castige prin
lupta neschimbarea. Atat ingerii cat si primii oameni nu aveau imaginatie. Cum
au cazut ingerii in imaginatie, indata au cazut din cer in iad, ca doreau sa
fie asemenea " celui Preainalt " . Iar oamenii au cazut in clipa cand
s-au indoit de cuvantul lui Dumnezeu. Indata ce satana le-a rapit frica de moarte,
zicand : " Nu veti muri, ci veti fi vii... " , omul a cazut in imaginatie
si apoi in pacat. Cea mai mare paguba este sa uite omul de moarte. Cum i-a sters
omului din minte frica mortii, indata a murit prin pacat. Sfantul Ioan Gura
de Aur spune ca primul om a cazut prin trei lucruri : femeia, lemnul ( pomul
) si neascultarea. Si tot prin trei lucruri va fi mantuit : Maica Domnului,
Crucea si ascultarea.
3. Ce spun Sfintii Parinti despre cele sapte zile ale creatiei ?
Sfantul Vasile cel Mare, in cartea sa Exaimeron ( facerea lumii in cele
sase zile ) , spune ca zidirea s-a facut " ingrecata " ca o femeie
insarcinata in a noua luna, cu toate zidirile din ea, gata sa le dea viata.
Iar Duhul lui Dumnezeu incalzea adancul, " se odihnea deasupra apelor "
, ca sa dea viata apelor si zidirilor.
Deci pamantul avea viata de cand Duhul Sfant incalzea adancul, dar nu avea
si suflare de viata. Sfanta Scriptura la Facere ( cap. 1,1-2 ) , spune ca "
pamantul era netocmit si gol " , dar nimeni nu stie de cand era, ca cele
cu ochi inca nu se creasera, nu primisera suflare de viata. Ziua intai a creatiei
a fost Duminica, caci atunci a zis Dumnezeu " sa fie lumina " ( Facerea
l, 3 ) . De aceea El a inviat tot duminica, caci prin inviere a innoit lumina
cea dintai. Lumina cea dintai a fost creata, iar nu necreata. Ea nu izvora din
energiile necreate ale Duhului Sfant. Era o lumina cereasca a carei origine
omul nu poate sa o stie. De asemenea, nici despre primele trei zile ale creatiei
nimeni nu stie lungimea lor, ca inca nu era soare care sa rasara si sa apuna.
Soarele este numit de Sfantul Vasile cel Mare " caruta luminii "
, spunand ca Dumnezeu a pus in soare numai putin din lumina creata in ziua cea
dintai si a randuit ca soarele sa lumineze pamantul " ca o lampa "
, adica muntii, codrii, campiile, raurile si marile, care implinesc porunca
cea dintai, mereu curg si se aduna la un loc. Toate legile puse de Dumnezeu
in univers, dupa care se conduce intreaga creatie, se numesc de Sfintii Parinti
" temeliile lumii " si cine cugeta la ele se intareste in credinta
si lauda cu mai multa tarie pe Ziditorul a toate, implinind cuvantul proorocului
David care zice : " Cine va vorbi despre puterile Domnului, auzite va face
toate laudele Lui " ( Psalm 105, 2 ) . Legile universului nu se schimba
niciodata pentru ca sunt " temelii " ale intregii zidiri. Iar cand
auzim pe Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, zicand : " Tatal Meu lucreaza
si Eu lucrez " , sa intelegem ca Tatal lucreaza prin legile creatiei si
ale vietii; iar Fiul lucreaza prin pronie, adica prin pazirea legilor universului,
care formeaza temeliile lumii vazute.
Frumusetea zidirilor create de Dumnezeu este asa de minunata, incat si
ingerii din cer se uimesc de armonia lor, dupa cum spune Iov : " cand s-au
creat stelele, laudatu-M-au cu glas mare toti ingerii Mei " ( Iov 38, 7
) . Armonia si frumusetea zidirilor au uimit pe sfinti, pe filosofii, pe intelepti,
pe poeti, pe artisti, pe crestini si chiar pe pagani, inaltandu-i cu mintea
la Creatorul a toate, Dumnezeu. Prin cugetarea la zidiri multi au cunoscut pe
Dumnezeu, au sporit in rugaciune, au inaltat imne de lauda Ziditorului si au
ajuns chiar la rugaciunea cea mai inalta a mintii si a inimii. De aceea, spun
Sfintii Parinti, ne este de mare folos sa cugetam la zidirile lui Dumnezeu,
pentru a-L cunoaste si iubi mai mult pe Dumnezeu.
4. Ce ne mai puteti spune despre creatie si despre crearea omului ?
Dumnezeu a facut pe om si intreaga lume din patru materii sau stihii. Doua
stihii usoare - aerul si focul - si doua stihii grele, care curg in jos - pamantul
si apa -, dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare. Aceste patru stihii lucreaza
unite si neamestecate, dar si amestecate. Iar in vremea de apoi, stihia cea
mai de sus, cea mai usoara, adica focul, va arde pe celelalte trei stihii, dar
numai cat va fi fiinta omeneasca, dupa cuvantul Domnului care zice : "
De mania Atottiitorului se vor aprinde stihiile pamantului " ( adica aerul,
pamantul si apa ) . Dar zice Duhul Sfant prin gura lui David ca nu va distruge
stihiile si intreaga zidire, ci numai le va innoi : " Trimite-vei Duhul
Tau si se vor zidi si vei innoi fala pamantului " ( Psalm 103, 31 ) .
Dumnezeu a creat trei ceruri. Cerul intai este vazduhul; al doilea este
eterul - un fel de foc deasupra vazduhului; si al treilea cer este cerul ingerilor.
Aici a fost rapit Sfantul Apostol Pavel si " a auzit cuvinte de nespus
pe care nu se cuvine omului a le grai " ( II Corinteni 12, 2-4 ) . Aici
este raiul.
Omul a fost creat de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa. El este singura
faptura pe care a zidit-o Dumnezeu cu mainile Sale, iar nu numai prin cuvant,
ca pe toate celelalte. L-a creat apoi cu sfatul celor trei persoane ale Prea
Sfintei Treimi, ca zice la Facere : " Sa facem om dupa chipul si asemanarea
Noastra " ( Facere 1, 26 ) . Trupul omului a fost creat din pamant, iar
sufletul lui a fost insuflat de Dumnezeu in chip nevazut. Omul este compus din
doua parti - trup si suflet - dihotomism, asa cum ne invata Biserica noastra
Ortodoxa; iar nu din trei parti - trup, suflet si duh- trihotomism, cum invatau
unii scriitori bisericesti vechi. Omul are duh, adica suflet animal ca toate
vietatile, din care izvorasc puterile firesti ca : puterea seminala, cea crescatoare,
de hranire, de conservare, instinctele etc. Dar sufletul animal al omului apartine
trupului si nu trebuie sa-l confundam cu sufletul de origine divina creat de
Dumnezeu in om, care se uneste cu trupul in clipa zamislirii si se duce la cele
vesnice prin moarte. Trupul se va reuni cu sufletul la judecata viitoare, insa
va invia induhovnicit, iar nu cum a fost pe pamant.
Omul incepe de pe pamant sa guste si sa traiasca cele ale cerului, caci
inca de pe pamant materia omului se indumnezeieste, se lumineaza la fata, se
dezbraca de cele pamantesti si se imbraca in cele ceresti, asa cum au fost sfintii.
Caci " zidirea toata suspina, asteptand innoirea firii omului " (
Romani 8, 22-23 ) .
Dumnezeu a facut trei lumi : o lume de jos, unde este numai intuneric,
vapaie de foc si tartar, in care se chinuiesc diavolii si sufletele celor pacatosi.
Iadul a fost creat in clipa caderii ingerilor rai. A doua lume, numita amestecata,
adica pamanteasca, unde este amestecat binele cu raul, bucuria cu intristarea,
fapta buna cu pacatul, placerea cu durerea, viata cu moartea. Aici pe pamant
se trudeste omul sa scape de pacatesi de iad si sa dobandeasca mantuirea prin
fapte bune si pocainta. Aici placerea vietii sau a nuntii se rasplateste cu
durerea, cu chinurile nasterii si cresterii de copii. Altfel nu este mantuire.
Ca spune Sfantul Maxim Marturisitorul : " Cine fuge de durerile veacului
de acum, are parte de durerea cea vesnica " . A treia lume este raiul si
imparatia cerurilor. Acolo este numai bucurie, cantare, lumina si viata vesnica.
5. Ce altceva trebuie sa mai stim despre om ?
Omul este " regele creatiei " pentru ca este facut cu sfatul
Prea Sfintei Treimi, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu; pentru ca are suflet
viu si poarta in el, prin Botez, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Omul este
singura fiinta care primeste darul de a spori in virtute, in sfintenie si in
putere, ajungand pana la indumnezeiere. Insa prin pacat, omul a cazut din cinstea
cea dintai, in starea cea de rob, de om pacatos. De aici, se poate iarasi sui
la cinstea cea dintai, de fiu al lui Dumnezeu, insa cu multe si mari jertfe
si osteneli. Iata ce zice despre aceasta Sfantul Grigorie de Nyssa : "
Precum Dumnezeu l-a facut pe om alt dumnezeu, dumnezeu al pamantului, tot asa,
prin pacat, Dumnezeu S-a suparat asa de mult pe om, incat intreaga zidire s-a
razvratit asupra omului. Trupul ii este neputincios si plin de suferinte, focul
il arde, frigul il omoara, sarpele il musca, lupul il ucide, marea il ineaca,
pamantul il inghite, foamea il chinuie, diavolul il ispiteste pana la moarte...
" .
Totusi Dumnezeu nu l-a parasit pe om. I-a dat mijloace de indreptare, de
pocainta si de mantuire. Mai intai i-a lasat harul mantuirii, desi inabusit
de pacate. Apoi i-a dat legea constiintei ca sa-l invete si sa-l mustre pentru
cele rele. I-a lasat in inima dorul raiului pierdut, adica nostalgia paradisului,
care ii da omului ravna pentru rugaciune, lacrimi de pocainta, simtire duhovniceasca
spre cele bune. In Hronograf se spune ca dupa izgonirea lui Adam din rai, patruzeci
de zile a plans stramosul Adam la portile raiului, cerand iertare, insa heruvimii
care strajuiau portile raiului nu i-au mai deschis, caci nu mai putea sa intre
in nemurire omul muritor fara pocainta si jertfa de rascumparare a lui Hristos.
Atunci, intorcandu-se Adam inapoi pe pamant, a inceput a-l ara, a-l semana si
a lucra in sudoarea fruntii sale, ca sa-si dobandeasca painea cea de toate zilele.
Desi era departe de Dumnezeu, de aici de pe pamant omul Il putea vedea
pe Dumnezeu, cum spune Sfantul Isaac Sirul, insa in chip tainic, prin cei doi
ochi ai sufletului. Cu un ochi Il vedea pe Dumnezeu din zidiri, adica prin contemplarea
duhovniceasca a creatiei, a tuturor celor facute asa de minunat de mainile lui
Dumnezeu. Cu al doilea ochi Il vedea pe Dumnezeu prin implinirea poruneilor
Lui si prin simtirea duhovniceasca a inimii. Sfantul Vasile cel Mare spune in
aceasta privinta ca, cu cat sporeste omul in cugetarea sau contemplarea naturala
a zidirilor, in aceeasi masura sporeste in credinta si in dragostea de Dumnezeu.
6. Ce ne invata Sfintii Parinti despre cele noua cete ingeresti ?
Dumnezeu a creat mai intai lumea nevazuta, adica pe ingeri. Sfantul Apostol
Pavel si mai tarziu ucenicul sau, Sfantul Dionisie Arepagitul, in lucrarea sa
Ierarhia cereasca si bisericeasca, imparte ingerii in noua cete ceresti, fiecare
ceata de ingeri avand o anumita misiune dumnezeieasca ( Romani 8, 38; 1 Petru
3, 22 ) . Astfel, Serafimii cei cu cate sase aripi, Heruvimii cei cu ochi multi
si Scaunele sau Tronurile, care " odihnesc pe Dumnezeu ganditor "
, formeaza prima ceata de ingeri. Acestia inconjoara tronul cel de vapaie si
lumina al Prea Sfintei Treimi ( Iezechiel 1, 4-28 ) . Apoi urmeaza Puterile,
Stapaniile si Domniile, care formeaza a doua ceata mijlocie de ingeri. Acestia
au misiunea sa stapaneasca intreg universul, planetele, stelele, vanturile,
marile si puterile intunericului, adica pe diavoli si iadul. Urmeaza apoi Incepatoriile,
Arhanghelii si Ingerii, care formeaza a treia ceata de ingeri si au ca misiune
sa faca cunoscuta oamenilor voia lui Dumnezeu. Deci, ingerii nostri pazitori
sunt numarati in ceata a noua, ca cei mai de pe urma dintre ingeri si cei mai
apropiati de neamul omenesc.
7. Ce stim din Sfanta Scriptura si de la Sfintii Parintii despre rai ?
Sfanta si dumnezeiasca Seriptura ne vorbeste despre rai, zicand : "
Si a sadit Dumnezeu rai in Eden, catre Rasarit, si-a pus acolo pe omul pe care
l-a facut. Si a facut Dumnezeu sa rasara din pamant tot pomul frumos la vedere
si bun la mancare; si pomul vietii in mijlocul raiului, precum si pomul cunostintei
binelui si raului " ( Facere 2, 8-9 ) . Sfantul Ioan Damaschin, despre
rai, zice asa : " Pentru ca Dumnezeu a vrut sa faca pe om dintr-o fire
vazuta si una nevazuta, dupa chipul si asemanarea Sa ( Facere 1, 26 ) , ca pe
un inger si stapan al intregului pamant si ale celor ce sunt intru el, i-a zidit
omului inainte un fel de palat imparatesc in care traind, va avea viata fericita.
Acesta este raiul dumnezeiesc, plantat in Eden cu mainile lui Dumnezeu, camara
a intregii bucurii si veselii; caci Eden inseamna desfatare si este situat in
partea de rasarit, mai sus decat tot pamantul. Are o clima temperata si este
luminat de un aer foarte fin si curat, acoperit cu plante vesnic inflorite,
plin de miros de buna mireasma, umplut de lumina, depasind notiunea oricarei
frumuseti si podoabe simtite; un tinut cu adevarat dumnezeiesc si o locuinta
vrednica de cel facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. In el nu locuia
nici o fiinta rationala, ci numai omul, plasmuirea mainilor dumnezeiesti "
( Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, cap.11, Despre paradis ) .
Sfantul Vasile cel Mare, aratand din Sfanta Scriptura ca raiul a fost zidit
de Dumnezeu la rasarit, zice : " Si a sadit Dumnezeu raiul in Eden, spre
rasarit, si a pus acolo pe omul pe care l-a plasmuit. Sa intelegem, deci, ascultatorilor,
sadire vrednica lui Dumnezeu si rai cuviincios iubirii de podoaba al unui Ziditor
ca Acesta atat de mare " . Apoi, aratand ca nu cu lemne de obste a fost
impodobit raiul, zice acelasi Sfant Parinte : " Daca cu lemnele cele de
obste ar fi fost plin raiul, s-ar fi cuprins cu adevarat intru facerea cea dintai
a sadurilor si nimic nu ar fi fost trebuinta de sadirea cea mai aleasa si mai
deosebita... dar acum, mult mai deosebite si cu chipul si cu gusturile si cu
neamurile, sadurile cele din sine, care mai inainte rasarisera din pamant, sunt
felurile copacilor saditi de Dumnezeu in rai " ( Exaimeron ) .
8. Unde este locul raiului si al iadului si care este originea lor ?
Cat priveste despre locul raiului, Sfantul Vasile cel Mare nu arata locul
geografic unde a fost anume. Ci zice doar atat : " Deci acolo a sadit Dumnezeu
raiul unde nu era sila vanturilor, nu nepotrivire a celor patru stihii si patru
vremi ale anului, nu grindina, nu trasnete care aprind, nu volburi, nici trasnete
care lovesc, nici inghetare de iama, nici umezeala de primavara, nici infocare
de vara, nici uscaciune de toamna... Acolo floarea nu putina vreme straluceste...
Buna mireasma este fara de sat, frumoasa vopseala vesnic straluceste... Acolo
sunt neamuri de feluri de pasari, care prin floarea aripilor si prin dulcea
viersuire a glasului, dulceata prea minunata adauga celor ce se vad, incat sa
se ospateze omul prin toate simtirile : pe unele vazandu-le, pe altele auzindu-le,
pe altele pipaindu-le, pe altele mirosindu-le si din altele gustand... "
( Exaimeron, Cuvant pentru rai ) . Despre rai, atat Sfanta Scriptura, cat si
dumnezeiestii Parinti ne arata ca locul lui este la Rasarit. Raiul se mai numeste
si " Paradis " , care in limba persana inseamna gradina plina de saduri
si flori. In limba ebraica raiul se zice " Pardus " . Teofilact al
Bulgariei si Sfantul Nicodim Aghioritul spun sa nu se confunde raiul cu cerul,
pentre ca altul este cerul si altul raiul, unde a fost primul om.
Asadar, iata aici putine cuvinte despre rai si locul raiului. Iar despre
iad stim din dumnezeieasca Scriptura ca iadul este loc de chin ( Matei 18, 8;
23, 33; Marcu 9, 43; Luca 16, 23, 28 ) . Stim ca in iad sufera trupul si sufletul
celor pacatosi ( Matei 5, 30; 18, 9 ) . Stim ca in iad este pedeapsa vesnica
( Daniil 12, 2; Matei 25, 46 ) . Iadul are foc vesnic ( Matei 18, 8 ) ; flacara
vesnica; are rau de foc ( Apocalipsa 20,10; 19, 20 ) ; are foc nestins ( Isaia
66, 24; Marcu 9, 43 ) ; are foc mistuitor ( Isaia 33, 14 ) ; are gheena focului
( Matei 5, 22; 10, 28; 18, 9 ) ; are tartar ( 2 Petru 2, 4; Apoc. 20,1 ) ; acolo
este " viermele, plangerea si scrasnirea dintilor " ( Matei 13, 42;
51, 50 ) , cum spune Domnul nostru Iisus Hristos.
Dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de Aur, aratand cat folos aduce omului
cugetarea la iad, zice : " Daca la gheena totdeauna vom gandi, nu vom cadea
degraba in gheena " . Si iarasi : " Nimeni din cei ce au inaintea
ochilor gheena nu va cadea in gheena " ( Impartire de grau, Cuvant despre
judecata cea viitoare ) . Iar unde este locul iadului, dupa Sfanta Scriptura,
acesta ni-l arata dumnezeiescul Apostol Pavel in Epistola sa catre Efeseni,
zicand : " Iar aceea ca S-a suit, ce inseamna decat ca S-a pogorat in partile
cele mai de jos ale pamantului " . Apoi zice : " cel ce S-a pogorat,
Acela este care S-a si suit mai presus decat toate cerurile, ca pe toate sa
le umple " ( Efeseni 4, 9-10 ) . Deci, iata marturia Sfintei Scripturi
despre locul iadului. Locul lui este in " partile cele mai de jos ale pamantului
" , adica adancul cel nemasurat al vazduhului. De aceea si dumnezeiescul
Parinte Ioan Damaschin, intelegand acest lucru din Sfanta Scriptura, zice astfel
in cantarile sale : " Pogoratu-Te-ai intru cele mai de jos ale pamantului
si ai sfaramat incuietorile cele vesnice, care tineau pe cei legati, Hristoase,
si a treia zi, precum Iona din chit, ai inviat din mormant " ( Slujba Invierii,
pesna a 6-a ) .
In cartea Usa pocaintei tiparita in limba romana la Brasov, in anul 1812,
scrie : " Drumul cerului se face prin pogorare, dupa cum si drumul iadului
se face prin suire; si macar ca cerul este deasupra crestetului nostru, iar
iadul este sub picioarele noastre, cu toate acestea, ca sa ajungi in cer este
trebuinta sa te smeresti si sa te pogori, pentru ca este scris in Sfanta Scriptura
: " Tot cel ce se va inalta pe sine, se va smeri, iar cel ce se smereste
pe sine se va inalta " ( Luca 14, 11 ) .
Cat priveste originea raiului, el a fost creat de Dumnezeu odata cu crearea
primului om, caruia i-a fost incredintat sa-l lucreze si sa-l stapaneasca. Iadul
a fost creat de Dumnezeu pentru ingerii cazuti care s-au prefacut in diavoli,
inainte de crearea omului, adica in clipa cand Lucifer a cugetat " sa fie
asemenea " cu Dumnezeu. Altceva este raiul si altceva este Imparatia Cerurilor.
Raiul a fost destinat omului inainte de cadere, in care stau si sufletele dreptilor
pana la judecata de apoi, fiind numit si " sanul lui Avraam " ; iar
Imparatia Cerurilor este locul unde se afla scaunul si slava Prea Sfintei Treimi
si unde vor intra sufletele dreptilor dupa judecata de apoi, fiiind numita si
" fericirea vesnica " ( Matei 25, 46 ) .
9. Care este numarul ingerilor cazuti din cer, dupa Sfanta Scriptura si
Sfintii Parinti, in ce loc stau diavolii pana la judecata viitoare si de au
voie sa ispiteasca si sa piarda pe oameni ?
Dumnezeiasca Scriptura nu ne arata exact numarul ingerilor cazuti din cer,
ci numai ne spune ca cei ce au cazut din cer impreuna cu Lucifer " au fost
a treia parte din stelele cerului " , adica din ingeri ( Apocalipsa 12,
4, 9 ) . Iar locuinta ingerilor cazuti este in vazduh, adica locul dintre cer
si pamant ( Efeseni 6, 12 ) . In alt loc spune ca ingerii rai sunt aruncati
in intuneric, adica departe de fata lui Dumnezeu, pana la judecata viitoare
( Isaia 14,12,15; II Petru 2; 4; Iuda 1, 6; Luca 8, 31 ) .
Crestinii, toti oamenii drepti ai lui Dumnezeu sunt ispititi si suparati
de diavoli cu ingaduinta si voia lui Dumnezeu, pentru a nu se mandri, pentru
a li se incerca credinta si pentru a-si pune toata nadejdea lor numai in Dumnezeu
( II Corinteni 12, 7; I Petru 1, 6-7 ) . De asemenea, crestinii sunt ispititi
de diavol, pentru incercarea dragostei lor fata de Dumnezeu ( Deuteronom 13,
3 ) ; pentru incercarea supunerii oamenilor fata de Dumnezeu ( Deuteronom 8,
2 ) ; pentru a se alege cei buni de cei rai si a se invrednici de mai multa
plata. Ispitele diavolului, insa, nu intrec niciodata puterile noastre, "
caci Dumnezeu nu ingaduie sa fim ispititi mai presus de puterile noastre "
( I Corinteni 10, I3; II Petru 2, 9; Apocalipsa 3,10 ) .
10. Din ce cauza a cazut omul din rai ? Din mandrie, din neascultare sau
din amagirea diavolului ?
A cazut din toate aceste pricini. Si din mandrie, caci a voit sa fie asemenea
Ziditorului sau; si din lacomie, pentru ca a mancat din pomul oprit; si din
neascultare, si din zavistia si amagirea diavolului ( Sf. Maxim Marturisitorul,
Filocalia, vol. III. pag. 153; Facere 3, 1-7; II Corinteni 11, 3; I Corinteni
7, 5; Matei 4, 1; I Tesaloniceni 3, 5 ) .
11. Ce s-ar fi intamplat cu Adam daca nu manca din pomul cunostintei binelui
si raului, ci manca din pomul vietii ?
Daca Adam ar fi mancat din pomul vietii, atunci si pedeapsa lui ar fi fost
fara de sfarsit, adica nu ar mai fi murit, ca prin moarte sa i se ierte pacatul,
ci ar fi fost aruncat in adancul iadului, impreuna cu diavolul, fara nici o
speranta de iertare si rascumparare ( Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, cap.
11 ) .
12. Cum s-ar inmultit neamul omenesc si ce soarta ar fi avut daca nu gresea
Adam in rai ?
Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca " scopul de mai inainte al lui
Dumnezeu a fost sa nu ne nastem prin legatura nuntii, din stricaciune "
. Dar calcarea poruncii a facut ca oamenii sa se inmulteasca prin nunta, intrucat
Adam a nesocotit legea data de Dumnezeu. Deci, toti cei ce se nasc din Adam
" se zamislesc intru faradelegi " , cazand sub osanda protoparintelui.
Aceasta o spune proorocul David zicand : " in pacate m-a nascut maica mea
" . Deci Eva, maica noastra, a tuturor, a nascut in pacat, adica din placere.
De aceea, si noi cazand sub osanda maicii noastre Eva, zicem ca ne nastem in
pacate ( Filocalia, vol. II, pag. 210 ) .
Unii Sfinti Parinti afirma ca, daca Adam nu ar fi gresit, neamul omenesc
s-ar fi inmultit prin cuvant. In aceasta privinta spune Sfantul Vasile cel Mare
: " Ce zici, omule ? Este oare vreun lucru cu neputinta la Dumnezeu ? Oare
Dumnezeu, Care inmulteste neamul multor feluri de pasari fara impreunare, nu
putea face acest lucru si cu neamul omenesc ?... " ( Exaimeron, Cuvantul
8 ) .
Iar daca intrebi ce soarta ar fi avut Adam daca nu gresea in rai, la aceasta
zic ca " Dumnezeu l-a facut pe om pentru ca sa se impartaseasca de bucuria
de a fi in preajma lui Dumnezeu si de fericirea de a cunoaste, de a-L slavi
pe Dumnezeu " . El este incununarea intregii zidiri, este o lume mica,
cum spun Sfintii Parinti. Prin trupul sau, omul face legatura cu lumea vazuta,
iar prin suflet el face legatura cu Dumnezeu. Omul a fost facut sa fie faptura
aleasa a slavei dumnezeiesti. Rostul sau in rai era sa implineasca porunca lui
Dumnezeu si sa lucreze prin harul Duhului Sfant la desavarsirea sa, ajungand
prin participare sa fie dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu ( Invatatura
de credinta Ortodoxa, pag. 71-73 ) .
13. Cum se cuvine sa traim noi pe pamant, pentru a rascumpara pacatul stramosesc
al lui Adam facut in rai ?
Mai intai trebuie sa ne botezam in numele Prea Sfintei Treimi, deoarece
Sfantul Botez deschide imparatia cerurilor, dupa cuvantul Sfintei Evanghelii,
care zice : " De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu poate sa
intre in Imparatia lui Dumnezeu " ( Ioan 3, 5 ) . Bupa botez, avem datoria
sa ne pazim de pacate si sa luptam impotriva lor, fiind ajutati de harul lui
Dumnezeu cel primit la Sfantul Botez. " Prin botez ne-a scos eu sila din
robie, desfiintand pacatul prin cruce si ne-a dat poruncile libertatii; dar
a urma sau nu poruncilor, a lasat la voia noastra libera. Deci, chiar de la
Sfantul Botez, dupa harul lui Iisus Hristos, ni s-a daruit harul desavarsit
al lui Dumnezeu, spre implinirea tuturor poruncilor. Dar pe urma, tot cel ce
l-a primit in chip tainic, dar nu implineste poruncile, pe masura neimplinirii
este luat in stapanire de pacat, care nu este al lui Adam, ci al aceluia ce
a nesocotit poruncile, intrucat luand puterea lucrarii, nu a savarsit lucrul
" ( Filocalia, vol. 1, Sfantul Marcu Ascetul, pag. 278 ) . " Caci
in masura in care crezand, lucram poruncile, in aceeasi masura lucreaza si Duhul
Sfant in noi roadele Sale... " ( Ibidem, pag. 290 ) .
14. Care este cea dintai lege data omului in rai ?
Dupa cuvantul Sfantului Isaac Sirul, cea dintai lege data de Dumnezeu omului
in rai este legea cea fireasca, adica vederea si intelegerea zidirilor lui Dumnezeu
( Filocalia, vol. X, Cuvantul 5 ) .
15. Spuneti-ne cateva cuvinte despre patriarhul Avraam si urmasii Lui.
Cum a ajuns el " parinte al multor neamuri " ?
Avraam a fost al unsprezecelea patriarh de la Sem, fiul lui Noe. El a avut
trei femei, prin pronia lui Dumnezeu, ca prin ele sa uneasca toate cele trei
grupe de popoare care se trag din semintia lui Noe. Astfel, prin Sarra, care
era din neamul lui Sem, se trage semintia evreilor, adica semitii. Prin Heturia,
care era din neamul lui Iafet, al doilea fiu al lui Noe, se trag popoarele Asiei
si Europei, adica iafetitii. Iar prin a treia femeie, Agar slujnica, care era
din neamul lui Ham, al treilea fiu al lui Noe, se trage semintia agarenilor
sau arabilor, numiti si hamiti. Deci, prin cele trei femei, Avraam a devenit
parinte al tuturor semintiilor pamantului, adica al semitilor ( evreilor ) ,
al iafetitilor, adica al crestinilor ( indo-europenilor ) si al hamitilor, adica
al arabilor. Cand toate aceste trei semintii vor crede in Hristos, atunci se
vor uni toate popoarele si " va fi o turma si un pastor " . Noi crestinii
suntem fiii lui Avraam prin credinta lui Isaac, care simboliza jertfa lui Hristos
si prin femeia lui, Heturia. Semitii sunt fiii lui Avraam prin Sarra, iar hamitii
( arabii ) sunt fiii lui Avraam, prin Agar slujnica. Dar noi crestinii suntem
fiii lui Dumnezeu prin credinta in Iisus Hristos, care este mult mai de pret
decat a fi fiul lui Avraam prin sange, cum sunt evreii si arabii.
16. Spuneti-ne ceva si despre Noe si urmasii lui.
Noe este al doilea Adam al omenirii, pentru ca el singur cu inca sapte
suflete au fost scapati de Dumnezeu cu viata in vremea potopului. El a avut
trei fii : Sem, Ham si Iafet. Pe Sem l-a binecuvantat tatal sau Noe, zicand
: " Binecuvantat sa fie Domnul Dumnezeul lui Sem, iar Canaan ( fiul lui
Ham ) sa-i fie rob " . Pe Iafet, de asemenea, l-a binecuvantat, zicand
: " Sa inmulteasca Dumnezeu pe Iafet... " iar pe Ham l-a blestemat,
pentru ca a vazut goliciunea tatalui sau, zicand : " Blestemat sa fie Canaan!
Robul robilor sa fie la fratii sai. " ( Facere 9, 25-27 ) .
Datorita pacatelor lui Sem, pamantul Palestinei a fost mai tarziu ocupat
de popoarele canaaneice, care se trag din Ham. De aceea a fost chemat Avraam
din tara Ur in Canaan ca sa mosteneasca pamantul stramosului sau Sem. Pentru
aceea si Moise a intors poporul ales din Egipt in pamantul fagaduintei, adica
in tara Canaanului, care era dat lor de Dumnezeu dupa potop. Dar, dupa cum stim,
din Vechiul Testament, evreii au biruit aproape toate popoarele canaaneice din
Palestina, " afara de cinci cetati " pe care Dumnezeu nu le-a dat
in mainile evreilor; pentru ca prin aceste popoare pagane sa-i smereasca pe
evrei cand vor iesi inaintea lui Dumnezeu. Deci, ori de cate ori evreii suparau
pe Dumnezeu, El ii lasa sa cada in mainile celor cinci popoare pagane, printre
care au fost si filistenii.
Sfintii Parinti spun ca Dumnezeu face tot asa si cu crestinii si chiar
cu barbatii sfinti. Le lasa unele slabiciuni si patimi firesti nebiruite de
ei, precum mania, somnul, foamea, lenevirea, gandurile, imaginatia, ispitele
trupesti, cu scopul sa-i smereasca, ca sa nu cada in pacatul mandriei. La sfarsitul
vietii, insa, Dumnezeu le ridica aceste patimi si prin mila Lui se mantuiesc.
Caci fara mila Lui, nici sfintii nu se pot mantui, dupa cuvantul care zice :
" In dar sunteti mantuiti " .
17. Credinta in Dumnezeu este innascuta in om sau este dar al lui Dumnezeu
?
Credinta este un dar al lui Dumnezeu ( Romani 12, 3; Efeseni 2, 8; Filipeni
1, 29; II Petru 1, 1 ) . Credinta este un lucru al lui Dumnezeu ( Fapte 11,
21; I Corinteni 2, 5; Efeseni 1, 19; Coloseni 2, 12; II Tesaloniceni 1, 11;
I Timotei 1, 14 ) . Credinta este un dar al Sfantului Duh ( I Corinteni 12,
9; Galateni 5, 22 ) . Credinta in Dumnezeu apartine si vointei omului ( Matei
8, 13; 9, 22; Marcu 5, 34; 10, 52; Luca 7, 50; 17, 19; 18, 42 ) . Credinta creste
si se dezvolta prin voia omului, " prin colaborarea si conlucrarea noastra
cu Dumnezeu " ( Teologia Morala, vol. III, Bucuresti 1981, pag. 95 ) .
18. Necredinta in Dumnezeu se datoreaza lipsei harului Sfantului Duh sau
lipsei sentimentului religios din inima omului ? Adica necredinta declarata
este un act liber al vointei omului sau se datoreaza incapacitatii sale de a
crede si lipsei de educatie religioasa ?
Necredinta ii vine omului mai mult din voia lui libera de a se lega pe
sine de lucrurile cele desarte si trecatoare ale veacului de acum ( Sfantul
Efrem Sirul, Cuvant pentrru ca sa fie omul desavarsit, tomul III, pag. 243,
Manastirea Neamt, 1823 ) . Iarasi, necredinta ii vine omului din inima necuvioasa
( Evrei 3, 12 ) ; din inima impietrita ( Marcu 16, 14 ) ; din cauza abaterii
de la adevarul revelat ( Ioan 8, 44-46 ) ; din orbirea trimisa de la Dumnezeu
( Ioan 12, 39-49 ) ; din orbirea trimisa asupra lui de la diavolul ( II Corinteni
4, 4 ) , care fura cuvantul ( Luca 8, 12 ) ; precum si din cautarea slavei omenesti
( Ioan 5, 14 ) . Necredinta este un act liber al omului prin care el nu voieste
sa creada in Dumnezeu ( Luca 16, 23; Ioan 19, 9-10 ) ; in fagaduintele Lui si
in minunile Lui ( Ioan 12, 37; Psalm 77, 36; Numeri 14, 11 ) .
19. Care sunt mijloacele duhovnicesti cele mai bune pentru a convinge si
pastra credinta in Dumnezeu : catehizarea citirea Sfintei Scripturi, rugaciunea,
minunile, milostenia, predica sau exemplul personal ?
Primul mijloc de a convinge pe cineva sa creada in Dumnezeu este predica
deoarece credinta vine prin auz, iar auzul vine prin vestirea cuvantului lui
Dumnezeu ( Romani 10, 17 ) . Caci, cum vor crede de nu vor auzi ( Ioan l, 7;
17, 20; Fapte 8, 12, 14, 17; Romani l, 5; 10, 8; 16, 26; Efeseni 1,13; II Tesaloniceni
1,10 ) . Al doilea mijloc este citirea Sfintelor Scripturi dupa marturia care
zice : " Iar acestea s-au scris ca sa credeti ca Iisus este Hristosul,
Fiul lui Dumnezeu Celui viu si crezand sa aveti viata intru numele Lui "
( Ioan 20, 31; II Timotei 3,15; I Ioan 4,13 ) . Al treilea mijloc de a convinge
la credinta in Hristos sunt minunile lui Dumnezeu ( Ioan 6, 30; 7, 31;11, 23-25;
20, 30-31 ) .
Al patrulea mijloc de a convinge pe cineva la dreapta credinta in Dumnezeu
este privirea zidirilor lui Dumnezeu cu intelegere, dupa cea scrisa : "
Cele nevazute ale lui Dumnezeu se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din
fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca sa fie ei fara cuvant
de aparare " ( Romani 1, 20 ) . De aceea si Sfantul Dionisie Areopagitul
numeste adevarata teologie, privirea duhovnicestilor cuvinte celor din zidire,
prin care, din acestea de jos ne suim catre cele de sus, adica, din cele pricinuite,
ne suim catre pricinuitorul. Si asa, prin zidire, ca printr-o oglinda, privim
pe Ziditorul si Il laudam pe El si Il numim ca este Dumnezeu, dupa purtatorul
de Dumnezeu Maxim Maiturisitorul. Si toate se zic si sunt cu dumnezeiasca vointa,
ca Cel ce este pricinuitor a toate, dupa teologia adeveritoare, pozitiva si
nimic din toate nu este mai presus de Fiinta, dupa teologia tagaduitoare - negativa.
Zice, inca, cu impreuna-glasuire si dumnezeiescul Dionisie, ca : "
Dumnezeu si din toate cele ce sunt se lauda, dupa asemanarea tuturor, ale carora
este pricinuitor. Si este, iarasi, prea dumnezeiasca cunostinta a lui Dumnezeu,
ceea ce prin necunostinta se cunoaste, dupa unirea cea mai presus de minte "
. Si iarasi : " Dumnezeu intru toate este si intru nimenea, nimic. Si dintru
toate, tuturor se cunoaste, iar din nimic nimanui " . Vezi pe larg despre
aceste lucruri la Sfantul Nicodim Aghioritul, in Paza celor cinci simtiri, Manastirea
Neamt 1826, Cap. IV, paginile 345-376. Si Marele Vasile zice ca : " Toata
zidirea lui Dumnezeu este scoala sufletelor celor cuvantatoare si loc de invatatura
a cunostintei lui Dumnezeu, prin cele vazute si simtite dand povatuire mintii
catre privirea celor nevazute " ( Exaimeron, Voroava I, fila III, Bucuresti,
1826 ) .
Al cincilea mijloc de a convinge pe cineva la credinta in Dumnezeu, este
predica prin pilda vietii, prin exemplul personal, adica prin trairea dupa voia
lui Dumnezeu si dovedirea prin lucru a celor ce invata cineva. De aceea, a zis
unul din Sfintii Parinti : " Taci tu si lasa sa vorbeasca lucrurile tale
" . Si iarasi : " Mustra prin puterea faptelor celor bune ale tale,
pe cei ce impreuna iti dogmatisesc tie, iar nu prin placerea grairii cu cuvintele
tale " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul 23 ) . De aceea si marele Apostol
Pavel indeamna pe ucenicul sau, Timotei, ca " intru toate sa se faca pilda
credinciosilor, cu cuvantul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinta
si cu curatia " ( I Timotei 4, 12 ) . La fel si pe efeseni ii invata sa
se poarte " ca fii ai luminii " ( Efeseni 5, 8-10 ) . Iar colosenilor,
le scrie asa : " Umblati cu intelepciune fata de cei ce sunt afara ( din
Biserica ) si rascumparati vremea. Vorbirea voastra sa fie totdeauna placuta,
dreasa cu sare, ca sa stiti cum trebuie sa raspundeti fiecaruia " . ( Coloseni
4, 5-6 ) .
20. Cum se cuvine a se purta crestinii fata de necrestini si de necredinciosi
? Au voie sa locuiasca la un loc sau sa se casatoreasca intre ei ?
Fata de necrestini trebuie sa ne purtam cu dragoste si cu blandete, caci
prin aceste doua mari virtuti pe multi ii aducem catre Hristos, dupa marturia
Sfantului Efrem Sirul care zice : " Chipul de a aduce pe toti la Hristos,
este numai al dragostei si al blandetei " ( Cuvant pentru dragoste, Tomul
III, pag. 31-37 ) . Si Sfantul Macarie cel Mare numai cu cateva cuvinte vorbite
cu dragoste si blandete a intors la credinta in Hristos pe un slujitor idolesc,
pe care apoi, si calugar, si ucenic al sau l-a facut ( Pateric, Cuvantul 37,
pag. 146 ) .
Cat priveste pe eretici avem marturia dumnezeiescului Apostol Pavel care
ne spune : " De omul eretic dupa prima sfatuire si a doua sfatuire, departeaza-te
" ( Tit 3, 10 ) . Ereticii sunt vrajmasi ai adevarului si ai lui Dumnezeu
( Psalm 36, 20 ) . Ereticii sunt fii ai celui viclean ( Matei 13, 38 ) , carora
nu ne putem increde ( Ioan 2, 24 ) . Ereticii, fiind vrajmasi ai lui Dumnezeu
( Psalm 36, 20 si 91, 9 ) , nu avem voie sa-i iubim, ca pe crestini, ca ei sunt
" fii ai diavolului " , " pui de vipera " ( Matei 3, 7;
12, 34; 23, 33; Luca 3, 7 ) . Cu ereticii nici nu avem voie sa ne rugam ( canonul
10 si 64 Apostolic ) . Pacatul lor este impotriva Duhului Sfant, care "
nu are iertare nici in veacul de acum, nici in cel viitor " ( Matei 12,
31-32; Marcu 3, 29; Luca 12,10 ) . Pe eretici nici in casa nu avem voie sa-i
primim, nici " buna ziua " sa le zicem ( II Ioan l, 10-11; Sfantul
Efrem Sirul, Tomul III, pag.156 ) .
Cat priveste casatoria unui crestin ortodox cu femeia eretica sau invers,
nu se poate, deoarece nu se poate impreuna lupul cu oaia, spre nasterea de fii
( Pravila Bisericeasca, Nicodim Sachelarie, pag. 91, manuscris ) . Iar daca
doi soti inainte de a se face crestini s-au casatorit legal, apoi daca unul
din ei s-ar converti la adevarata credinta ortodoxa, iar celalalt va ramane
in necredinta, dar ar voi sa traiasca mai departe cu sotul dreptcredincios,
unul ca acela, dupa zisa Apostolului, sa nu se desparta, fiindca barbatul necredincios
se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste
prin barbatul credincios ( I Corinteni 7, 12-14; VI Ecumenic, Canonul 72 ) .
21. Cum se cuvine a se purta crestinii ortodocsi fata de crestinii de alta
confesiune ?
Cu cei de alta religie, daca nu ne provoaca la discutii despre credinta
noastra cea dreapta, trebuie sa ne purtam fata de ei cu dragoste si mila si
sa-i ajutam la nevoile lor, dupa pilda data noua de Mantuitorul nostru Iisus
Hristos cu samarineanul cel milostiv ( Luca 10, 37; Matei 7, 12 ) . Iar daca
voiesc a ne ataca credinta noastra cea sfanta, sau Sfanta Traditie a Bisericii
Ortodoxe, atunci " trebuie sa o aparam cu toata puterea pana la moarte
" ( Razboiul nevazut, cap. XIX, de Sfantul Nicodim Aghioritul ) . Fiindca
se cade pe aproapele a-l iubi cu hotar, ca pe noi insine, iar pe Dumnezeu fara
de margine. Nu cumva socotind noi ca iubim pe aproapele, sa ne lasam calcati
de cei straini de dreapta credinta in Hristos, care voiesc a ne departa pe noi
de la ortodoxie si a ne impune credinta lor cea stramba si ereticeasca. Se cade,
asadar, oricarui preot ortodox si oricarui crestin al Bisericii noastre dreptmaritoare,
sa fie un bun ostas al lui Hristos cu toata evlavia si cu manie barbateasca
si tare sa apere prin cuvant si prin scris adevarul dreptei noastre credinte.
Nu se cade a fi bland acolo unde nu trebuie a te purta cu blandete. Ca, auzi
ce zice proorocul : " Acolo cel bland sa fie razboinic " ( Ioil 3,
10 ) . Acelasi lucru ne invata si Sfantul Pimen cel Mare, zicand : " Se
cade noua a rabda toate, macar de ne-ar scoate cineva si ochii sau ne-ar taia
mana noastra cea dreapta, iar daca cineva voieste a ne departa si a ne desparti
pe noi de Dumnezeu, atunci sa ne maniem " ( Pateric, Cuvantul 118, pag.
190 ) . Si iarasi zice : " Intaia oara fugi, a doua oara fugi, a treia
oara fa-te sabie cu cel ce vrea sa te desparta pe tine de dreapta credinta "
.
22. Care este pozitia evanghelica a Bisericii Ortodoxe fata de oameni in
general ?
Biserica noastra Ortodoxa, avand in vedere invatatura marelui Apostol Pavel,
care zice : " Va indemn, inainte de toate, sa faceti cereri, rugaciuni,
mijlociri si multumiri pentru toti oamenii " ( I Timotei 2, 1-2 ) , face
rugaciuni pentru cei mai sus pomeniti, pentru conducatori, pentru necrestini,
pentru necredinciosi si cei de alte religii, dar numai in chip sobornicesc,
nepomenindu-i pe nume, deoarece unii ca acestia nu au impartasire cu noi.
De exemplu, cand auzim la Sfanta Liturghie pe preot zicand : " Sa
le descopere lor Evanghelia dreptatii, sa-i invete pe dimsii cuvantul adevarului,
sa-i uneasca pe dansii cu Sfanta Sa Soborniceasca Si Apostoleasca Biserica...
" ; sau cand zicem : " Pentru pacea a toata lumea... " si celelalte,
atunci Biserica noastra dreptmaritoare se roaga in chip sobornicesc cum am zis,
pentru toti oamenii, dar nu nominal, ci numai in general. A ne ruga impreuna
cu ei ne opresc dumnezeiestile canoane ( Apostolic 9, 10, 45, 64; Laodiceea
6, 7, 33; Vezi si la Sfantul Simion Tesaloniceanul, intreb. 47, pag. 490 ) .
Biserica Ortodoxa, fata de toate confesiunile crestine, fata de popoarele
pagane, precum si fata de necredinciosi, pastreaza invatatura Mantuitorului
de a socoti pe toti oamenii aproapele nostru ( Matei 22, 39 ) si a urma cele
zise : " Ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea "
( Matei 7, 12 ) . Cat priveste credinta lor, nu putem avea impartasire cu ei
nici in rugaciune, nici in celelalte Taine ale Bisericii lui Hristos, pana nu
vin la dreapta credinta ( Canoanele 10-11 Apostolic ) . Iar cat priveste pacatele
lor, nu avem voie a-i uri pe ei, ci pe diavolul prin care au cazut, dupa cum
zice Sfantul Isaac Sirul : " Iubeste pe cei pacatosi, dar uraste faptele
lor si nu-i dispretui pentru aceste fapte " ( Filocalia, vol. X, Cuvantul
5, pag. 57 ) . Cu alte cuvinte, a uri boala, iar nu pe bolnav. Cat despre secte
si orice fel de erezii, nu avem voie nici a ne ruga impreuna, nici a manca cu
ei, nici in casa a-i primi, ca nu cumva de lucrurile cele rele ale lor, si de
ereziile lor sa ne impartasim ( II Ioan 1,10-11; Sfantul Efrem Sirul, Tomul
III, pag. 156; II Ecumenic, canon 5; III Ecumenic, canon 7; VI Ecumenic, canon
1 si 2 etc. ) .
23. Din punct de vedere al credintei in Dumnezeu, in cate feluri se impart
oamenii pe pamant ?
Din punct de vedere al credintei in Dumnezeu, oamenii de pe pamant se impart
in trei grupe : crestini, care cred in Hristos; necrestini ( pagani ) , care
nu cred in Evanghelia lui Hristos, ci in anumiti oameni zeificati, precum Brahma,
Buda, Confucius, Mahomed etc. si a trei grupa, atei, care nu cred in nici o
divinitate. Necrestinii se impart si ei in trei mari grupe : monoteisti-evrei
si mahomedani; dualisti - care cred in doua principii, al binelui si al raului,
si politeisti, care cred in mai multi idoli sau zei mincinosi.
Crestinii se impart la randul lor in trei mari confesiuni si Biserici :
ortodocsi, catolici si protestanti. Din protestanti s-au format mai multe ramuri
ca : protestanti de Confesiune Augustana ( luterani ) , reformati, anglicani,
metodisti, prezbiterieni si grupari neoprotestante.
24. Care dintre aceste categorii de crestini au harul mantuirii ?
Biserica noastra ortodoxa invata ca harul este dat tuturor oamenilor (
Tit 2, 11 ) , deoarece : " Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca
si la cunostinta adevarului sa vina " ( I Timotei 2, 4 ) . Dar harul nu
sileste pe nimeni. Oamenii au libertatea sa-l primeasca si sa conlucreze cu
el sau sa-l respinga. Cei dintai se mantuiesc, cei din urma nu ( Invatatura
de Credinta Ortodoxa, cap. 244, pag. 145 ) . Biserica Ortodoxa, fiind Biserica
apostolica, are harul mantuirii.
25. Cum se vor mantui crestinii care nu au credinta cea adevarata ?
Numai crestinii care slujesc lui Dumnezeu intru adevar aceia se vor mantui,
dupa cum spune Duhul Sfant : " Aproape este Domnul de toti cei ce-L cheama
pe El intru adevar " ( Psalm 144, 18 ) . Despre oamenii care nu au primit
credinta in Dumnezeu nu putem zice ca se mantuiesc, deoarece apostolul ne invata
: " Un Domn, o credinta si un botez " ( Efeseni 4, 5; I Corinteni
12,12 ) . Si iarasi : " Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul ( dreapta
credinta ) acesta " ( Galateni 6,16 ) si in alt loc : " Cine nu se
lupta dupa lege nu se incununeaza " ( II Timotei 2, 5 ) .
26. Care este cea mai scurta definitie credintei ? Dar a nadejdii ?
Cea mai scurta definitie a credintei este cuvantul " Cred " .
Cand zici cuvantul " cred " inseamna ca primesti si marturisesti ceea
ce invata Biserica despre Dumnezeu ( Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 51
) . Iar cea mai scurta definitie a nadejdii este : " Asteptarea cu incredere
a bunatatilor fagaduite de Dumnezeu " ( Idem, pag. 222 ) .
27. Ce fapte bune sporesc credinta noastra in Dumnezeu ? Indoiala in credinta
este pacat ? Cum poate fi alungata indoiala din inima omului ?
Credinta creste, sporeste si se intareste prin ispite, prin necazuri si
scarbe ( 1 Petru l, 6-7; Iacob l, 3 ) . Credinta se inmulteste, sporeste si
se intareste prin rugaciune ( Marcu 9, 24; Luca 17,15 ) . Indoiala in credinta
este pacat si ea vine omului din imputinarea crediniei ( Matei 8, 26;14, 31;
Luca 8, 24-25; Iacob l, 6 ) . Indoiala se alunga din inima omului prin credinta,
rugaciune si lasarea in voia lui Dumnezeu ( Matei 26, 38-41 ) . Indoiala si
imputinarea de suflet se face uneori prin slobozenia lui Dumnezeu ( Filocalia,
vol. X, Cuvantul 46, pag. 240 ) , pentru unele pacate si. mai ales pentru a
ne smeri si a cere mai mult ajutorul Lui.
28. Nadejdea crestina se naste din credinta sau din toate faptele bune
?
Nadejdea crestina se naste din credinta ( Galateni 5, 5; Evrei 10, 23;
Invatatura de Credinta Ortodoxa, pag. 223-224 ) . Nadejdea se naste si din rabdare
( Romani 5, 4 ) .
29. Cum putem sa sporim in inima noastra nadejdea mantuirii ?
Putem spori in inima noastra nadejdea mantuirii prin credinta cea lucratoare,
adica prin credinta ce lucreaza prin dragoste ( Galateni 5, 5-6; I Tesaloniceni
1-3; I Timotei l, 14; II Timotei l, 13; I Ioan 3, 23; Tit 3, 15; Filimon l,
5 ) . Aceasta credinta lucratoare prin dragoste o are cel ce se sileste a lucra
in toata vremea faptele cele bune. Cine nadajduieste mantuirea fara a face fapte
bune dupa a sa putere, unul ca acela are o nadejde nebuna ( Filocalia, vol.
X, Cuvantul 22, pag. 117-121 ) . Si in alt loc zice : " Fa binele si nadajduieste
in Dumnezeu " ( Psalm 36, 3 ) .
30. Cum trebuie sa intelegem cuvantul din Sfanta Scriptura, care zice :
" Blestemat este cel ce-si pune nadejdea in om " ? ( Ieremia 17, 8
) .
In vederea mantuirii, a dobandirii viietii vesnice, nadejdea noastra trebuie
s-o punem numai in Dumnezeu ( Psalm 2, 12; 5, 11; 117, 8-9 ) . Nadejdea nu trebuie
pusa in om ( Psalm 145, 3; Isaia 2, 22 ) . Nadejdea celui credincios nu trebuie
pusa in trup ( Filipeni 3, 4 ) ; nici in noi insine ( II Corinteni l, 9 ) .
Nu trebuie sa nadajduim in dreptatea noastra ( Luca 18,19 ) . Omul se aseamana
cu iarba ( Psalm 102, 15 ) , cu floarea campului, cu umbra, cu trestia cea franta
de vant, cu panza paianjenului ( Isaia 36, 6; Iov 18, 14 ) . Deci, este blestemat
omul care nadajduieste in om, caci unul ca acela nadajduieste in zidirea lui
Dumnezeu cea prea mica si slaba si nu in Dummnezeul puterilor. Cine nadajduieste
in Dumnezeu este iubit de Dumnezeu ( Psalm 146, 11 ) , iar cine nadajduieste
in om, nadajduieste in desertaciune, deoarece omul " desertaciunii s-a
asemanat si zilele lui ca umbra trec ( Psalm 101, 12; 143, 4; Ecclesiast 6,
12; 8, 13 ) . Blestemat este omul care lasa pe Ziditorul sau si nadajduieste
in cele desarte si stricacioase si in om care este rob al pacatelor ( Ioan 8,
34; Romani 1, 24; 3, 9; 7, 5; 14, 23; Efeseni 2, 3 ) .
31. Ce este deznadejdea si care sunt urmarile ei in viata omului ?
Deznadejdea este pierderea increderii in bunatatea si milostivirea lui
Dumnezeu. Ea este un pacat impotriva Duhului Sfant. Deznadejdea este a unsprezecea
treapta a pacatului, dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul. Urmarile
deznadejdii duc pe om la a douasprezecea treapta a pacatului, care este sinuciderea,
asemenea lui Iuda.
32. De ce isi pierd unii oameni nadejdea mantuirii si ajung la sinucidere
?
Omul ajunge la sinucidere mai ales din cauza necredintei, a mandriei, a
deznadejdii, a fricii, a razbunarii si a lipsei unui duhovnic bun.
33. Cum trebuie combatute pacatele deznadejdii si ale sinuciderii ? Ce
ne invata Sfintii Parinti in aceasta privinta ? Pot fi pomeniti la sfintele
slujbe asemenea oameni ?
Pacatul deznadejdii si gandul sinuciderii se vindeca prin rugaciunea cea
staruitoare ( Iacob 5, 13; Iuda 20 ) . Orice rugaciune staruitoare este lecuirea
deznadejdii si intarirea nadejdii " ( Sfantul Ioan Scararul, Cuvantul 28
) . Iarasi, omul se intareste impotriva deznadejdii prin spovedanie si impartasirea
cu Sfintele si dumnezeiestile Taine; cei sinucisi nu pot fi pomeniti la nici
un fel de rugaciune, nici acasa, nici la Sfanta Biserica, afara de cazul ca
au fost dementi, bolnavi grav de nervi ( Pravila Bisericeasca de Protos. Nicodim
Sachelarie, pag. 291-292 ) .
34. Ce este dragostea crestina, in cate parti se imparte si cum se naste
ea in inima credinciosului ?
Dragostea, in inteles mai larg, este nazuint omului spre tot ce este bun
si frumos, spre tot ce este vrednic de dorit. Dragostea crestina este puterea
dumnezeieasca revarsata in inima credinciosului prin Taina Sfantului Botez,
prin care acesta are nazuinta adanca si curata catre Dumnezeu, bunul sau cel
mai de pret si doreste din toate puterile sufletului unirea cu El si implinirea
vointei Lui, jertfind in caz de nevoie orice bun pamantesc ( Invatatura de credinta
Ortodoxa, pag. 314 ) . Dragostea dumnezeiasca se imparte in doua trepte si anume
: O dragoste care se castiga prin toate faptele bune, mai ales prin rugaciunea
curata a inimii, iar a doua este dragostea ca energie divina necreata, ca dar
de sus ( Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Morala, vol. III, pag. 254
) .
35. Ce fapte bune sporesc dragostea crestina si ce pacate o imputineaza
mai mult ?
Toate faptele bune ajuta pe om sa sporeasca in dumnezeiasca dragoste, dar
mai mult decat toate rugaciunea cea curata. Caci prin aceasta " strigand
omul catre Dumnezeu, ies afara toate cele ce sunt " ( Sfantul Maxim Marturisitorul,
Filocalia, vol. II, pag. 39; Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 35 etc. ) . Cel mai
mare pacat care imputineaza si izgoneste de la noi dragostea cea dumnezeieasca
este ura " care este egala cu uciderea de om " ( Facere 27, 41; I
Ioan 3, 15; 4, 20 ) . Apoi iubirea de sine, mandria si zgarcenia.
36. Care sunt fiicele dragostei crestine ?
Fiicele dragostei crestine sunt toate faptele bune, incepand cu sfanta
rugaciune. Rugaciunea este si mama si fiica a iubirii.
37. Prin ce se dovedeste dragostea crestina ?
Dragostea crestina, atat dragostea de Dumnezeu cat si cea catre aproapele
se dovedeste prin faptele bune, precum : milostenia, ajutorarea celor din nevoi,
primirea de straini, mangaierea si cercetarea celor suferinzi, sustinerea celor
slabi, ascunderea defectelor altora, iertarea celor ce ne-au suparat, rugaciunea
pentru binele altora, jertfirea de sine pentru altii etc. ( II Corinteni 8,
22; I Tesaloniceni 2, 6; II Timotei 2,10; I Ioan 3, 6; Luca 17, 4; Efeseni 4,
32; II Corinteni 9,14 ) .
38. Ce este ura, din ce pricina se naste ea in inima omului si cum poate
fi combatuta ?
Ura, ca si celelalte patimi, se naste din iubirea de sine, egoismul, care
este maica si radacina tuturor pacatelor, dupa sfintii Ioan Damaschin si Efrem
Sirul. Iar iubirea de sine este " iubirea nerationala fata de trup "
dupa Sfantul Maxim Marturisitorul ( Filocalia, vol. II, pag. 67 ) . Ura este
ucidere de om ( I Ioan 3, 15 ) . Ura este permisa numai impotriva diavolului
si a pacatului ( Psalm 96, 11; Pilde 8, 13; Amos 5, 15 ) . Ura este permisa
asupra nedreptatilor, dupa cuvantul psalmistului " nedreptate am vazut
si m-am scarbit " ( Psalm 118, 163; Romani 12, 19; Pilde 13, 5; 17, 13
) . Crestinii trebuie sa urasca minciuna ( Psalm 118, 163 ) ; trebuie sa urasca
caile nedrepte ( Psalm 118, 104 ) , precum si " adunarea pacatosilor (
Psalm 25, 5 ) . Trebuie sa urasca sfatul celor ce urasc pe Dumnezeu ( Psalm
138, 21-22 ) . Ura se biruieste prin dragostea de Dumnezeu si de aproapele,
iar dragostea de Dumnezeu o castigam prin toate faptele bune, dar mai ales prin
rugaciunea cea curata.
39. Care este deosebirea intre ura, manie, invidie, zavistie, certare si
pisma si care sunt urmarile lor ?
Ura este radacina patimilor aratate mai sus, iar acestea sunt ramurile
ei, cum vorbeste Sfantul Efrem Sirul in cuvantul sau pentru deosebirea patimilor.
Urmarea urii si a fiicelor ei este moartea sufletului.
40. Ce invataturi si sfaturi duhovnicesti dati credinciosilor pentru a-i
intari in cele trei virtuti teologice - credinta, nadejdea si dragostea - care
stau la temelia mantuirii noastre ?
Eu sunt om simplu si necarturar si nu ma pricep a da invataturi aparte
la cele trei virtuti teologice. Acestea le las pe seama teologilor care le pot
intelege si talcui celor care-i asculta. Aici trebuie sa cunosti o teologie
a celor multi si necarturari, care inca nu stiu Crezul si Tatal nostru, ba nici
rugaciunile incepatoare. Dupa a mea slaba putere si pricepere, in cele spre
folosul mantuirii, eu, mai intai le aduc aminte credinciosilor de frica de Dumnezeu
care invata pe omul sa se abata de la rau ( Pilde 1, 7; 9, 10 ) .
Stim de la Sfintii Parinti, ca intelepciunea are doua capete. Cel de jos
este frica de Dumnezeu, iar cel de sus este dragostea de Dumnezeu, care este
" legatura desavarsirii " . De la frica de Dumnezeu incepand, eu ii
indemn pe credinciosi la frica de moarte si de judecata. Apoi le aduc aminte
de muncile iadului, de slava raiului, de milostenie, de cresterea copiilor in
frica si certarea Domnului, de spovedanie sincera si deasa, de parasirea pacatelor,
care este adevarata pocainta. Pe cei casatoriti ii indemn la viata curata de
familie, sfatuindu-i sa paraseasca pacatul cel greu al uciderii de copii si
orice incercare impotriva zamislirii de copii. Ii indemn sa paraseasca certurile,
judecatile, mania, betia si ura si ii indemn sa se impace unii cu altii mai
inainte de asfintitul soarelui.
Ii indemn pe credinciosi sa nu se duca la cei care descanta, la vraji sau
la " deschiderea pravilei " care este vrajitorie cu lucrurile sfinte,
numita de Sfintii Parinti " ghitia " . Ii indemn pe credinciosi sa
mearga regulat la Sfanta Biserica, sa asculte predicile preotilor si sa nu se
adune prin case sau la adunarile sectare. Ii mai indemn sa se pazeasca de betii,
de desfranari, de adulter si de celelalte urgii ale acestor grele pacate. Ii
indemn sa posteasca cu sfintenie cele patru posturi, precum si miercurea si
vinerea, afara de cazuri de boala sau alte imprejurari binecuvantate. Ii sfatuiesc
pe credinciosi sa nu citeasca carti eretice si sectare, nici sa discute despre
credinta cu sectarii; ci sa citeasca Sfanta Scriptura cat mai des, precum si
invataturile Sfintilor Parinti. Ii sfatuiesc pe credinciosii nostri sa aiba
in casa Ceaslovul, Psaltirea, Biblia, vieti de sfinti si alte carti de rugaciuni
si de invataturi folositoare de suflet. Ii indemn sa asculte de preoti si conducatori,
stiind ca sunt randuiti de Dumnezeu. Ii indemn, de asemenea, sa se roage seara
si dimineata si sa inceapa orice lucru cu rugaciunea si cu semnul Sfintei Cruci.
Ii indemn sa traiasea in pace cu cei din casa, cu vecinii, cu toti oamenii;
sa aiba mila de cei neajutorati, straini si bolnavi; sa nu fure nimic de la
altii, nici din averea cea de obste. Ii mai indemn sa se roage pentru toata
lumea, sa rabde cu barbatie necazurile; sa dea celui cu cinstea, cinste; celui
cu frica, frica; celui cu dajdia, dajdie; si nimanui cu nimic sa nu ramana dator
- cum ne invata Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, capitolul 13,
5-8.
Acestea si altele de acest fel invat pe crestini, pe fiii Bisericii noastre
Ortodoxe care ajung pana la mine. Iar a face mare teologie cu acesti nevinovati
crestini, nici nu ma pricep si nici nu socotesc a le fi lor de mare folos, cata
vreme au inca dinti de lapte la cele mai inalte si subtiri invataturi duhovnicesti.
41. Pentru ce a creat Dumnezeu lumea cea vazuta si nevazuta ?
Dumnezeu a creat intreaga lume vazuta si nevazuta numai din negraita Sa
dragoste si bunatate ( Psalm 32, 5; 64, 9; 135, 1; 103, 14-29; 146, 8-9 ) .
Si iarasi, Dumnezeu a creat lumea cea vazuta si cea nevazuta spre slava Sa (
Psalm 18, 1-2; 96, 6; Romani l, 20; Sfantul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci
simtiri, cap. 11 ) .
42. Ce intelegem prin dreptatea lui Dumnezeu si cum o putem indeplini ?
Dreptatea lui Dumnezeu este una din desavarsirile Lui ( Exod 34, 7; Deuteronom
32, 4; Psalm 7, 9; 88, 14; Isaia 45, 21-24 ) . Iar pentru a implini dreptatea
lui Dumnezeu, pe cat este cu putinta omului, crestinul trebuie a se sili sa
faca toate faptele cele bune si toate poruncile date lui de Domnul, iar dupa
implinirea tuturor sa se socoteasca pe sine " sluga netrebnica " ,
dupa cum a zis Hristos ( Luca 17, 10 ) , intelegand ca toata fapta buna se faptuieste
de Dumnezeu prin credinciosi ( Filipeni 2, 13-15; II Corinteni 3, 5; 9, 8; II
Tesaloniceni 2, 17; Evrei 13, 21 ) . Dumnezeu este drept si fagaduieste binecuvantarea
Sa celor ce pazesc poruncile Lui si fac dreptate ( Psalm 14, 1-2; 23, 3; Pilde
21, 21; Isaia 33, 15 : Matei 5, 8 ) .
43. Cat poate omul sa inteleaga din tainele si lucrurile lui Dumnezeu ?
La aceasta intrebare va raspund cu cuvintele Sfintei Scripturi, ca "
cele mai multe din lucrurile lui Dumnezeu sunt ascunse " ( Isus Sirah 16,
22 ) . Pana la urma, insa, din bunatatea cea fara de margini a lui Dumnezeu
" toate vor fi facute cunoscute omului " ' ( Isaia 54, 13; 55, 5 )
. Numai ceea ce trebuie stiut despre Dumnezeu s-a descoperit oamenilor ( Romani
1, 19 ) .
Dumnezeu este necuprins. Lucrurile Lui sunt necuprinse ( Iov 5, 9; 9, 10;
37, 5,14; Ecclesiast 3, 11; 11, 8 ) . Judecatile Lui sunt nepatrunse cu mintea
( Psalm 35, 6; Luca 13, 4; Romani 9, 33 ) . Omul, dupa masura curatiei mintii
si inimii sale, poate intelege tainele zidirilor lui Dumnezeu; caci dupa marturia
marelui Vasile " lumea aceasta este scoala sufletelor ce!or cuvantatoare
si loc de invatatura a cunostintei lui Dumnezeu, dand povatuire mintii prin
cele vazute si simtite, catre privirea celor nevazute " ( Exaimeron, Cuvantul
1 ) . Din privirea cea cu intelepciune duhovniceasca asupra lumii, a creatiei,
omul cunoaste pe Creator ( Romani 1, 20; Isaia 40, 22; Psalm 18, 1 ) . Cerul
si pamantul spun slava Lui ( Psalm 18, 1-4; 144, 10 ) . Bunatatea si darnicia
lui Dumnezeu se vad in toate lucrurile Lui. Puterea Lui se vede iarasi in creatia
Lui ( Psalm 18, 1; Psalm 110, 6; Isaia 48, 13; Rom. l, 20 ) . Inletepciunea
si slava Sa se cunosc in lucrurile Sale cele minunate ( Iov 37, 16; 38, 4; Psalm
8, l; 85,19 ) . Dreptatea Sa se cunoaste in lucrurile Sale. Sfintenia Sa se
cunoaste in legea Sa ( Deuteronom 4, 8; Romani 7, 12 ) . In vremea de apoi,
ne spune dumnezeiasca Scriptura, " pamantul va fi plin de cunostinta Domnului,
ca marea de ape " ( Isaia 11, 9; Avacum 2, 14; Ecclesiast 8, 17 ) .
44. Ce intelegem prin pronia lui Dumnezeu prin care conduce zidirea Sa
?
Pronia lui Dumnezeu este ingrijirea neintrerupta a Lui fata de fapturile
Sale ( Psalm 32, 13; 14, 15; 103, 10-30; 135, 25; Isaia 46, 4; Luca 12, 22;
I Petru 5, 7 ) . Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca " de pronie si de
mai inainte intelegere avem trebuinta ca sa se faca toate " . Iar Sfantul
Chiril al Ierusalimului zice " ca a privit Domnul toate, mai inainte de
facerea lor, fara de vreme intelegandu-se fiecare dupa intelegerea cea fara
de vreme voitoare a Sa " ( Pentru Treime, cap. 11 ) .
45. Spun unii Sfinti Parinti ca Dumnezeu conduce lumea cu doua maini, adica
cu dreptatea si cu mila. Cum trebuie intelese aceste cuvinte ?
Cele doua maini ale Tatalui cu care a facut lumea vazuta si