|
|
Multe feluri de învataturi catre ucenicii sai, când s-a osebit de mânastirea sa, dupa savârsirea avvei Varsanufie.
CUVÂNTUL
3
Dumnezeu când a facut pe om a sadit întrânsul o dumnezeiasca scânteie de luminare, ca un cuget mai calduros si ca un cuvânt povatuitor mintii omenesti, ca sa deosebeasca binele de rau. Aceasta este legea cea fireasca, ce se numeste constiinta. Asa Isaac sapa puturile pe care le astupau filistenii; acestei legi supunându-se patriarhii si toti sfintii, înainte de a se fi dat legea cea scrisa au placut lui Dumnezeu. Iar când s-a întunecat aceasta pentru pacatele neascultarii, atunci ne-a trebuit legea cea scrisa, ne-au trebuit sfintii prooroci, ne-a trebuit însasi venirea Mântuitorului nostru Hristos, ca sa o lumineze si sa o învieze, ca sa aprinda iarasi scânteia întunecata din nepazirea poruncilor.
Acum în mâna noastra sta, fie sa oprim aceasta constiinta, fie sa o lasam sa straluceasca si sa ne lumineze de o vom asculta; pentru ca de ne zice: fa aceasta si nu o ascultam si de ne mai îndeamna sa nu o bagam în seama, ci o trecem cu vederea, o înecam si nu mai poate sa ne povatuiasca din greutatea ce este asupra-ne. Ca fiind lipsiti de luminarea ei, începem a vedea lucrurile toate întunecate, iar ea ajunge ca o apa tulbure in care nu-ti mai poti vedea fata, iar noi nemaisimtind ce ne învata ea, ajungem sa credem ca nici nu o mai avem, ceea ce nu este cu putinta, caci nu exista cineva sa nu o aiba, fiind lucru dumnezeiesc, precum am zis. Constiinta niciodata nu piere, ci pururi ne aduce aminte de ceea ce se cuvine sa facem, chiar daca noi, nu o simtim, pentru ca nu o bagam în seama si o calcam, precum am zis.
Pentru aceasta proorocul plânge pe Efraim, zicând: a asuprit Efraim pe potrivnicul sau si a calcat judecata! Împotrivitor numind constiinta. De aceea zice si la Evanghelie: cauta de te împaca cu potrivnicul tau degraba, cât esti cu el pe cale, ca sa nu te dea judecatii, ca judecatorul dându-te pe mâinile slugilor, te va pune la închisoare, de unde, adevarul îti zic, nu vei iesi, pâna nu vei plati si cel din urma banut. Oare de ce numeste constiinta împotrivitor? Pentru ca se împotriveste voii noastre celei rele, ne mustra pentru ceea ce ni se cade sa facem si nu facem, de aceea se numeste împotrivitor si porunceste de asemenea zicând: cauta de te împaca cu potrivnicul tau cât esti pe drum. Drumul, precum zice marele Vasile, este lumea aceasta.
Sa ne sârguim dar, o fratilor, sa ne împacam cu constiinta, pâna suntem în aceasta lume! Sa nu o lasam sa ne mustre cu ceva, ci sa o ascultam si la cel mai mic lucru, pentru ca sa stiti, de la cele mai mici lucruri, cu nebagare de seama si cu calcarea, ajungi si la cele mari. Când va începe cineva a zice: Ce este de voi grai acest cuvânt? Ce este de voi gusta aceasta mâncare? Ce este de voi vedea acest lucru? Din ce este aceasta si din ce este aceea, ia obiceiul rau, ajungând sa defaime si cele mai mari, si cele mai grele si calca stiinta lui. Astfel, putin cate putin, sporind cu rautatea, se primejduieste si vine întru nesimtirea cea desavârsita. Drept aceea, sa luam aminte fratilor, sa nu defaimam nici faptele cele mici, ca sa nu se faca întru noi rea deprindere. Sa luam aminte sa pazim faptele cele mici pâna sunt usurele, ca sa nu se îngreueze; ca si faptele bune ca si pacatele, încep de mici ca sa se faca mari. De aceea ne porunceste Domnul sa nu ne împotrivim constiintei noastre, ci sa ne împacam cu ea, zicându-ne ca si cum ne-ar destepta: vezi ce faci ticaloase, cauta de te împaca cu pârâsul tau cât esti pe cale cu dânsul, aratându-ne si primejdia întru care ne poate aduce, zicând: ca sa nu te dea judecatii, iar judecatorul te va da slugilor si te vor pune în temnita, de unde adevarul îti zic, nu vei scapa pâna ce nu vei plati toata datoria. Constiinta, precum am zis, si acum ne mustra, ori la bine ori la rau si ne arata ce trebuie sa facem si ce sa nu facem. Dar tot ea ne va fi pârâs în veacul cel viitor. De aceea zice: ca sa nu te dea judecatorului si celelalte.
Paza constiintei este de trei feluri: fata de Dumnezeu, fata de vecinul sau si fata de cele materialnice.
Fata de Dumnezeu, nedefaimând poruncile Lui si a te pazi sa nu faci nimic din cele ce nu te vede nimeni sau nu te opreste cineva a face si nici a face pe ascuns ceva împotriva, numai din constiinta ta fata de Dumnezeu.
Fata de vecin o pazim când nici facem, nici graim, nici cu chipul însemnam, nici cu vederea pricinuim ceva din cele ce stim ca scârbesc sau smintesc pe vecin, ca si chipul si vederea de multe ori sminteste pe vecin. Chiar si de cele ce stii ca pot sa dea banuiala ca le faci înadins ca sa pricinuiasca sminteala si scârba vecinului, sa te pazesti a le face. Aceasta este a pazi constiinta catre vecin.
Iar paza constiintei fata de cele materiale o avem când chiar lucrurile noastre nu le întrebuintam rau, adica nu lasam sa se risipeasca ceva in zadar, nici sa se cheltuiasca în desert si nici sa se strice din nebagare de seama, ci purtam grija de ele cu luare aminte ca sa le pastram si sa le ferim; precum a zice de pilda: poate cineva sa poarte camasa nespalata doua saptamâni, sau trei, sau si o luna, iar el o spala adesea si mai înainte de vreme; sau întinde haina sa la soare si nu mai poarta grija sa o ia, ci o arde soarele, si în loc sa-i tina alte cinci luni sau si mai mult, se strica curând. De asemenea si la asternut. Cineva poate sa-si împlineasca trebuinta si cu un acoperamânt de rând, totusi nu se multumeste, ci cauta sa aiba asternut mai bun; sau are vreun covoras de lâna si cauta sa-l schimbe ca sa ia unul mai nou sau mai frumos; îsi poate împlini nevoia si cu un acoperamânt cum s-ar întâmpla, dar nu se multumeste cu acela, ci cere mai bun si se gâlceveste daca nu i se da, începând a rabufni catre fratele sau si a zice: pentru ce cutare are aceasta si eu n-am? (unul ca acesta este departe de vietuirea calugareasca). Tot asa si la bucate. Poate cineva trai si cu putina varza, cu legume sau putine masline; totusi nu vrea, ci cere alte bucate mai dulci sau mai scumpe.
Acestea toate si altele asemenea sunt împotriva pazirii constiintei fata de cele materialnice. De aceea parintii nostri zic ca nu se cade calugarului a-si lasa constiinta sa-i fie mustrata de vreun lucru. Deci, fratilor mei, sa luam aminte pururi si sa ne pazim de toate rautatile acestea, ca sa nu cadem în primejdia ce ne-a spus-o Domnul nostru mai înainte, precum v-am aratat.
Al carui dar si mila sa ne învredniceasca a asculta si pazi toate acestea, ca sa nu fie cuvintelor Parintilor nostri spre osânda noastra. Caruia se cuvine slava si puterea în veci,
Amin!
