|
|
" Voi mergeti astazi la bataie asupra vrajmasului ; sa nu slabeasca
inima voastra, nu va temeti, nu va ingroziti, nici sa nu dati inapoi, ca Domnul
Dumnezeul vostru merge inaintea voastra ca impreuna cu voi sa bata pe vrajmasi
si sa va mantuiasca ".
( Deut. XX, 3-4 ).
PRECUVANTARE.
Titlul luat de aceasta carte prea folositoare de suflet este, totodata, cel
mai potrivit si adevarat. Fiinca, daca multe din sfintele ei dumnezeiestile
Carti inspirate ale Vechiului si Noului Testament si-au primit numele, direct
din materia lor speciala pe care o invata, ( ex. Facerea lui Moisi, Crearea
Universului din nimic , Iesirea istoriseste iesirea Fiilor lui Israel din Egipt;
Leviticul numit astfel fiindca cuprinde scrierile sfinte ale clasei levitice
; cele patm carti ale Regilor cuprind faptele si vietile Regilor si cele patru
Evanghelii, fiindca cuprind vestea cea buna care a adus mantuirea omului ),
cine nu poate intelege ca aceasta carte s-a intitulat Razboiul nevazut, direct
din adevaratul material si lucruri cu care se ocupa ?
Intr-adevar cartea aceasta invata nu despre o lupta sensibila si vazuta ; nu
despre lucruri trupesti si trecatoare, ci despre razboiul spiritual si nevazut,
in care intra fiecare crestin chiar din ceasul botezului si fagaduintei sale
in fata lui Dumnezeu de a lupta in acest razboiu si a muri pentru numele Lui
dumezeiesc. Razboiul a fost descris in chip alegoric si in Numerii : "
Pentru aceea se vorbeste in cartea razboiului Domnului " ( XXI, 14 ).
Insa cartea aceasta se ocupa de vrajmasii netrupesti si nevazuti, care sunt
diferitele pasiuni si dorinti ale carnii, pacatului si demonului si care zi
si noapte nu inceteaza a lupta impotriva ta.
Dupa cum spune dumnezeiescul Pavel : " Lupta noastra nu-i impotriva carnii
si sangelui, ci impotriva capeteniiior, impotriva puterilor, impotriva stapanilor
intunerecului acestui veac si impotriva duhurilor rautatii de sub cer "
( Efes. VI, 12 ). Si ea mai spune ca ostasii cari au sa se arunce in aceasta
lupta sunt toti crestinii. Conducatorul lor este Domnul nostru Iisus Hristos,
insotit de toti coloneii si capitanii Sai, adeca de toate cetele ingerilor si
sfintilor. Campul de bataie ( stadion ) si terenul in mijlocul caruia
are loc acest razboiu este inima noastra si toata natura launtrica a omului.
Durata razboiului este toata viata noastra.
Si care-i armamentul acestui razboiu nevazut ? Ascultati : adapostul
si apararea luptatorilor este complecta neincredere in sine ; scutul
este increderea si ferma nadejde in Dumnezeu ; povatuitorul lor este
meditarea suferintelor Domnului ; incingatoarea lor este abtinerea dela
pasiunile trupesti ; incaltamintea lor, umilinta si cunoasterea propriei
lor neputinti ; pavaza lor, lupta in ispite; sabia ce o tin in
mana lor este sfanta rugaciune atat mintala cat si orala precum si ceeace vine
prini meditare ; sulita ce o au in cealalta mana este neinvoirea cu patimile
care lupta impotriva lor, ci respingerea lor cu indignare ; portiile
si hrana cu care se intaresc impotriva inamicilor sunt continua participare
la dumnezeiasca impartasire, atat impartasirea sacramentala la altar cat si
comuniunea spirituala ; iar ochianul cu care sa poata vedea pe inamic
din departare este continua formare a mintii a recunoaste faptele in chip just
si deprinderea continua a vointii de a dori sa fie bineplacut lui Dumnezeu;
precum si pacea si linistea deplina a inimii.
Acesta-i razboiul nevazut, ori mai bine, in acest razboiu ai Domnului, soldatii
lui Hristos mestesugesc lupta, strategiile si artele pe care imaginatia perceptibila
a inamicilor le intrebuinteaza impotriva lor, prin simturi, prin imaginatie,
prin pierderea cucerniciei si mai ales prin atacurile aduse in vremea mortii,
pierderii credintei, as zice desnadejdea si transformarea vrajmasilor in ingeri
ai luminii.
Deaceea se intelege cat este de necesara lupta impotriva acestor intentii ale
vrajmasului.
Aici luptatorii sunt instruiti in ce linie si dupa care tactica sa se conduca
si cum sa se razboiasca mai eroic.
In scurt, din aceasta carte orice om care-si doreste mantuirea, poate invata
cum sa infranga dusmanul lui nevazut, sa-si agoniseasca supusi si bogatii, adeca
virtuti reale si sfinte, si sa-si dobandeasca o coroana care nu se vestejete,
care este unirea cu Dumnezeu in lumea aceasta si-n cea viitoare.
Deci primiti aceasta carte cititorilor iubitori de Hristos cu bucurie. Depindeti
din ea arta razboiului nevazut. Studiati-o nu numai sa stiti a lupta, dar si
sa luptati dupa lege si cu foloase, incat sa fiti incoronati. Fiidca Sfantul
Apostoi Pavel spune : " Chiar daca un om lupta, el nu primeste coroana,
daca n-a luptat dupa lege " ( I Tim. ).
Inarmati-va cu armatura care va invata ea ca sa morticati gandul vostru lovit
de dusmanii nevazuti, care-s patimile distrugatoare de suflet si demonii cei
ce provoaca patimile. " Luati toate armele lui Dumnezeu ca sa puteti sta
impotriva mestesugurilor diavolului " ( Efes. VI, 11 ).
Iubite frate, adu-ti aminte ca la Sfantul Botez ai fagaduit sa renunti la tine,
la faptele tale, sa lupti impotriva lui Satan, impotriva lucrurilor, lucrarilor,
ingerilor si pompelor lui, care sunt : iubirea de placeri, de marire, de argint
si de alte pofte. De aceea, cat iti este cu putinta lupta sa-l infrangi, sa-l
supui pe deplin.
Si care-i rasplata ce o vei primi pentru aceasta victorie ?
Nu-i numai una, ci sunt multe si mari.
Auzi-le, cuvant cu cuvant, dela Dumnezeu, din gura Lui, fagaduite tie in
sf. Apocalipsa : " Celui ce va birui ii voi da sa manance din pomui vietii
care este in mijlocul Raiului lui Dumnezeu " ( 11, 7 ); " nu va fi
rapit de a doua moarte " ( II, 11 ); " el va manca din mana cea ascunsa,
si-i voi da piatra alba si-n piatra nume nou scris, pe care nimeni nu-l stie,
ci numai cel ce-l ia " ( II,17 ); " si putere peste neamuri si-i voi
da steaua de dimineata " ( II. 26, 28 ); sa seada cu mine in scaunul meu
" ( III, 21 ); " si va vedea cer nou si pamint nou " ( XXI, 1
).
Vezi dregatoriile ? Vezi cinstirile si onorurile ? Vezi coroanele nevestejite
pregatate pentru tine ? Frate, nu te lasa, ci invinge pe cel rau.
Studiaza aceste indemnari de lupta si nu fii zabavnic ca altul sa-ti ia coroana
( Apoc. III, 11 ). Tu cel ce lupti cu dusmanii dinauntru si dinafara trebue
sa fii temperat in toate. Cei ce lupta cu dusmanii dinafara dobandesc numai
o coroana trecatoare de flori si frunze salbatece, o ramura, cateva frunze,
un laur ori alte plante, dar tu cel ce ai sa obtii o coroana incoruptibila trebuie
sa-ti traiesti viata in condamnare si indiferenta.
Sf. Pavel sa te lucredinteza in cuvintele lui : " Nu stiti oare, in alergari
toti alearga, dar numai unul ia premiul. Alergati si voi ca sa-l luati. Oricine
vrea sa lupte sa se abtina dela orice : aceia pentru o coroana trecatoare, noi
pentru una nevestejita " ( I Cor. III, 24-25 ). Si cand te vei bucura de
astfel de izbanda, incoronat fiind, adu-ti aminte, frate, si roaga-te Domnului
si pentru iertarea pacatelor celui ce a fost colaboratorui tau prin publicarea
acestii carti. Dar intai de toate aminteste-ti, ridica mintea sus, deschide
ochii si multumeste si slaveste pe primul autor si pe adevaratui autor al acestei
victorii, Dumnezeu si Comandantul tau sef Iisus Hristos si repeta-ti acest cuvant
a lui Zorubabel - " De la Tine vine victoria ... si a Ta este marirea si
eu sunt slujitorul tau " ( Ezdra IV, 59 ) si cel al proorocului David :
" A Ta este marirea, puterea lauda, biruinta si taria, ca tu stapanesti
toate cele din cer si de pe pamant " ( I. Cron. XXIX, 11 ), - acum si pururea
si-n vecii vecilor, amin !
INSCRIPTIILE ACESTEI CARTI :
Daca doresti un prieten pentru perfectiunea garantata ;
Daca doresti sa vezi pe Dumnezeu si sa fii unit cu El;
Daca doresti, din tot sufletul tau sa obtii cununa Cerurilor; poarta orice razboiu
ua curaj impotriva inamicilor;
Lupta-te, razboieste-te si cucereste cu un scop clar.
Ca soldat al lui Hristos si atlet indemanatic lupta impotriva diavolului, carnii,
lumii si tuturor pasiunilor, impotriva poftelor ispitelor si dorintelor tale.
Invata din aceasta carte mestesugul luptei si va izbindi binecuvantarea, si
triumful in mantuire.
PRIMA PARTE.
Cap. 1
Perfectiunea crestina ; obtinerea ei ; cele patru lucruri necesare in acest
razboiu.
Cea mai mare si mai perfecta realizare spre care poate aspira omul este a se
apropia de Dumnezeu si a se uni cu El.
Deci, daca tu, iubite cititor in Hristos, voesti sa citesti aceste taine, intai
trebue sa sta in ce consta viata spirituala a desavarsirii crestine.( + )
( + )Desavarsirea crestinului este recomandata ca o porunca in Noul Testament,
fiindca Domnul zice : " Fiti desavarsiti ".... ( Mat. V, 48; ) iar
Sf. Pavel : " Fiti oameni deplini " ( I Cor. XIV, 20 ), iar in alta
parte : Staruiti a implini exact si cu toata convingerea tot ceeace Dumnezeu
voeste ( Colos. IV, 12 ).
Aceasta a fost proclamat ca o porunca si in Vechiul Testament, fiindca Dumnezeu
zice Evreilor in Deuteronom : " Tu vei fi intreg cu Dumnezeu " ( XVIII,
13 ); iar David da aceste sfaturi fiului sau Solomon : " Si acum, fiul
meu, Domnul sa fie eu tine, ca tu sa prosperi..." ( I Cron. XXII, 12 ).
Deci este evident ca Dumnezeu cere tuturor crestinilor lucrarea si pregatirea
perfectiunii, adeca Dumnezeu cere ca noi sa devenim desavarsiti in toate faptele
bune.
Fiindca sunt multi cari zic, ca viata de desavarsire consta in postiri,
privegheri, metanii, dormiri pe pamant si alte asprimi de acestea ale corpului.
Altii cred ca-i in progres si-n multe mosteniri. Si multi altii socot, ca perfectiunea
este in rugaciunile mintale,( + ) in sihastrie, retragere ( anahoresis ), tacere
si viata de indrumare, de formare, adica, a trai dupa o lege a cumpatarii si
masurii.
( + )Vezi la acest capitol in cap. XLVI, si urm.
Dar numai
aceste virtuti nu sunt desavarsirea crestina pe care o cautam noi, ci uneori
ele-s numai mijloace si instrumente folosite de om, harul Duhului Sfant, iar
uneori sunt roada Sfantului Duh. Ele sunt instrumente puternice de dobandirea
harului Sfantului Duh. Nu-i nici cea mai mica indoiala, fiindca vedem pe multi
oameni virtuosi ca le intrebuinteaza ca sa castige forte si putere impotriva
pacatelor si vanitatii, ca sa fie fortificati in contra ispitelor, sa infranga
pe dusmanul cel rau, adeca, poftele obisnuite : carnea, lumea si cel pierzator.
Ei uzeaza de aceste arme spre a se inarma cu ajutoare duhovnicesti necesare
tuturor slujitorilor lui Dumnezeu si-n deosebi novicilor, incepatorilor, celor
simpli incat sa fie capabili a primi Darurile Sfantului Duh : " Duhul adevaratei
cunoasteri, spiritul sfatului si puterii, duhul intelepciunii si al intelegerii,
duhul temerii de Dumnezeu ", cum le numeste profetul Isaia ( XI, 2 ).
Dar este tot atat de sigur, ca aceleasi acte sunt si o roada a Domnului si produc
" Bucurie, Dragoste, Credinta, Cumpatare ", cum spune Sfantul Pavel.
Fiindca oamenii duhovnicesti pedepsesc corpul cu astfel de asprimi pentruca
el se rasvrateste impotriva Facatorului sau ( + ) si sa-l tina totdeauna umilit
si supus slujirii lui Dumnezeu. Ei sunt in tacere si solitudine ca totdeauna
sa scape de cea mai mica blasfemie a lui Dumnezeu, se roaga si iau parte la
slujbele Domnului si la faptele de cucernicie ca sa dobandeasca cetatenia Cerurilor,
mediteaza viata si patimile Domnului, nu pentru alt motiv, ci ca sa cunoasca
mai bine slabiciunile si pacatele lor si Bunatatea lui Dumnezeu, urmeaza lui
Iisus Hristos prin lepadarea de altii, de ai lor si de ei insisi ca in dragostea
lui Dumnezeu sa poata fi mai aprinsi si mai puternici in ura de ei insisi. Chiar
si aceste virtuti enumerate pot produce in unii rautati mai mari, decat pacatele
vadite, nu din cauza lor insile ( fiindca sunt cele mai sfinte in sine ), ci
din cauza celor cari cauta sa urmeze propriilor indemnuri si dorinti. Ei vazand
cum au plecat pe calea adevarata nu lupta numai cu bucurie in aceste lupte ale
corpului, ci merg dupa planul lor desert, chiar dupa placerile Paradisului.
Deaceea acesti oameni cred ca au fost ridicati pina in cetele Ingerilor si ca
au vazut pe Dumnezeu in mijlocul lor. Uneori fiind cufundati intr-un fel de
meditatii si reflectii ciudate, cred c-au parasit complect lumea si au fost
ridicati la al treilea cer. Dar in ce mari erori sunt si cat de departe sunt
de adevarata perfectiune oricine poate intelege din viata si caracterul lor.
Doresc a fi apreciati in orice imprejurare, ei sunt idioritmici in toate dorintele
lor, sunt orbi in toate afacerile lor, dar examineaza cu grija toate cuvantele
si faptele celorlalti, iar daca cineva se apropie putin de dansii cu o cinstire
desarta pe care socotesc c-o au sunt foarte multumiti. Ori daca cineva le reproseaza
aceste devotiuni si marturii ce le practica, ( oprite de Dumnezeu ) deodata
se supara si devin cu totul alti oameni. Si daca Dumnezeu, dorind a-i aduce
la cunostinta si recunoasterea de ei insisi si la adevarata cale a desavarsirii,
le trimite necazuri si suferinte, ori ingaduie a veni peste dansii persecutii,
atunci isi arata tainitele inimii lor complect corupte de mandrie.
( +
)Noteaza ca, dupa teologi, orice pacat este numit ofensa lui Dumnezeu numai
fiindca ocaraste si se opune lui Dumnezeu. Pacatele ofenseaza si se opun existentii
lui Dumnezeu : aici e raul; pacatul loveste in bunatatea lui Dumnezeu, in puterea
si intelepciunea Lui.
Si numai pentru acesta este numit imperfectiune si nedesavarsire, fiindca ofenseaza
si huleste desavarsirea lui Dumnezeu; si in aceasta consta pacatui si nelegiuirea
fiindca calca si distruge poruncile lui Dumnezeu si dupa cum orice cuvant spus
impotriva lui Dumnezeu este numit hula fiindca loveste in Dumnezeu, tot asa
orice pacat este numit lovirea lui Dumnezeu nu numai fiindca in sine este opus
binelui, dar si fiindca acesta venind de la creatura da a intelege ca facatorul
este hulit deoarece El insus este rau in Sine.
Fiindca in orice imprejurare
grea ce vine nu doresc a fi supusi vointei lui Dumnezeu. Evita orice greutate
si nu urmeaza exemplul Fiului lui Dumnezeu care a fost umilit si a suferit.
Domnul nostru Iisus Hristos s-a smerit mai mult decat toate creaturile si a
suferit persecutii pentru prietenii Sai iubiti. Prigonitorii au devenit astfel
un instrument al Bunatatii divine si colaboratori la mantuirea celor prigoniti.
De aici se vede clar ca acesti oameni sunt in mare pericol. Fiindca avand interiorui
lor, adeca cugetul intunecat se privesc prin acest cuget si cred ca au atins
perfectiunea. In acest fel, plini de mandrie osandesc pe altii.
Deaceea nu-i posibil ca vreun om sa-i converteasca pe atari oameni, decat numai
cu ajutorul lui Dumnezeu. Fiindca oamenii pacatosi la aratare sunt mai usor
de intors la calea cea buna decat cei ce pacatuesc in ascuns, acoperiti cu masca
virtutilor aparente.
Deci acum ai vazut foarte clar ca viata si desavarsirea duhovniceasca nu consta
in aceste virtuti de care am vorbit sa stii ca ea nu consta in orice alte lucruri,
( +1 ) ci in acestea : cunoasterea bunatatii si maririi lui Dumnezeu, a nimicniciei
si inclinarii noastre la orice rau ; in iubirea de Dumnezeu si ura de noi insine,
in supunerea nu numai lui Dumnezeu, dar si tuturor creaturilor peutru dragostea
de Dumnezeu, in respingerea oricarei vointi a noastra, in perfecta ascultare
de vointa divina si in legatura cu acestea ca noi sa dorim si sa facem toate
aceste lucruri numai pentru marirea lui Dumnezeu, ( +2 ) pentru placerea Lui,
fiindca si El voeste astfel si pentru ca-i bine ca noi sa-L iubim si sa-l slujim.
( +1 )Vezi, iubitule, cat de buna este ordinea si metoda folosite de aceasta
carte. Pentruca fiecare conditie e specificata potrivit axiomei filozofice si
tinteste la indrumarea cugetului fiindca inceputurile sunt cauzele actiunii
si sfortarilor in orice. De aceea aceasta carte inainte de orice, pune inainte
tema ca inceputul, desavarsirea sa poata fi realizate. Aceasta avand-o in vedere
toti cei ce trebue sa lupte sa nu treaca dela un lucru la altul, ci in spre
aceasta ca la un semn sa poata dirija toate faptele lor.
( +2 )Acelas lucru il spune Avva Isac ( Log. 23, p. 1361 unde zice : "
E mai bine de tine sa te liberezi de legatura pacatului, decat sa pui in libertate
robi din robie "; si multe alte lucruri de acord cu cele gandite citeste
si Cuvantul sau al 56-lea ( Logos p. 334 ).
Aceasta este legea dragostei
scrisa de voia lui Dumnezeu Insusi in inimile dreptcredinciosilor Lui slujitori.
E lepadarea de noi insine pe care o cere Dumnezeu dela noi. Este jugul dulce
si sarcina usoara a lui Iisus. Este supunerea fata de vointa dumnezeiasca la
care ne indeamna Rascumparatorul si invatatorul nostru cu propriul Lui exemplu
si cu glasul Lui.( + )
( + ) De aceea si Sfantul Apostol se bucura, ca noi sa facem, in genere,
toate faptele noastre numai spre slava lui Dumnezeu, zicand : " Ori de
mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate sa le faceti spre slava lui
Dumnezeu " ( Cor. )
Deci, tu frate, daca doresti s-ajungi la inaltimea
acestei perfectiuni, trebue sa practici o continua supraveghere si violenta
asupra-ti ca sa fii pretutindeni cuceritor si sa-ti poti infrana toate poftele
mari si mici, fiindca este nevoe a fi pregatit cu toata ravna sufletului tau
pentru aceasta lupta, ( fiindca coroana nu-i data cuiva daca nu se arata luptator
). Acest razboiu pe cat e mai greu decat oricare altul, ( pentru ca luptam impotriva
noastra insine si totodata luptam impotriva celor ai nostri ), pe atat victoria
ce-o castigam intr-insul va fi mai mareata decat oricare alta si mai placuta
lui Dumnezeu.
Daca esti atent si cu grija a distruge toate poftele dezordonate, toate placerile
si dorintele tale, vei fi mai bineplacut lui Dumnezeu si-L vei sluji mai bine
decat torturandu-ti corpul si postind mai mult decat vechii eremiti ; mai bine
chiar decat a converti mii de suflete, ele insile fiind framantate de patimi.(
+ )
( + ) Si intr'adevar trebue sa fim supusi vointii lui Dumnezeu totdeauna
si sa o perfectionam intr'a noastra. Asa ne invata si Cuvantui lui Iisus : "
Fie voia Ta precum in cer si pe pamant ", si exemplul Lui. Chiar dela inceputul
vietii Sale, indata ce a intrat in lume, a cautat a face voia lui Dumnezeu.
Tot astfel in evanghelia Sf. Ioan, Domnul spune : " am coborit din cer,
nu ca sa fac voia Mea, ci voia Tatalui Celui ce m-a trimis " ( Ioan VI,
38 ), iar la sfarsitul vietii Sale se ruga : " Parinte, de voesti, sa treaca
paharul acesta dela Mine !... Dar nu voia Mea, ci a Ta sa se faca ", (
Luca XXII. 42 ).
Pentruca desi Dumnezeu iubeste mai mult intoarcerea Sufletelor
decat omorarea unei mici pofte, totusi, tu frate, aceasta nu insemneaza ca tu
sa doresti ori sa faci ceva mult mai esential decat ceea ce Dumnezeu cere si
doreste mai mult dela tine. Pentru El este mult mai bineplacut ca sa lupti si
sa-ti mortifici pasiunile, decat sa-I slujesti intr-un fel ori altul, chiar
de-i mare si important neglijandu-ti patimile si poftele.
Acum, deci, stii in ce consta desavarsirca crestina si cum s-o castigi. E necesar
ca sa duci un vesnic si foarte veghetor razboiu impotriva ta. Trebue sa fii
inarmat cu patru lucruri foarte necesare ca sa fii victorios in acest razboiu
nevazut si sa primesti coroana. Ele sunt :
1 ) Sa nu te increzi niciodata in tine insuti
2 ) Sa te increzi totdeauna in puterea si ajutorul lui Dumnezeu ;
3 ) Sa lupti totdeauna. Si acum vreau sa-si vorbesc despre ajutorui lui Dumnezeu;
4 ) Sa te rogi.
Cap II.
Ceeace nu trebuie. Sa nu ne bizuim pe noi insine.
Iubite frate, este asa de necesar a nu te increde in tine insuti, in acest razboiu,
ca fara aceasta, fii sigur nu numai ca nu vei izbuti a castiga victoria dorita,
dar nici nu poti rezista catva timp. Aceasta sa se intipareasca in mintea ta.
Fiindca dela Adam aveni o mare conceptie despre noi insine. ( + )
( + )
Profetul Ieremia numeste apostat dela Dumnezeu pe cel ce e increzator si nadajduieste
in sine insusi, zicand : " Astfel zice Domnul : blestemat sa fie omul care
se increde in om " ( Ierem. XVII, 5 ). Sf. Vasile cel Mare, interpretand
aceste cuvinte spune ca prin : " cel ce se increde in om " , proorocul
reveleaza ca noi sa nu nadajduim intr-altul. Iar prin cuvintele : " care
face din placere bratele lui ", vrea sa spuna ca noi sa nu ne ineredem
in noi insine. Ambele lucruri sunt numite apostazie dela Dumnezeu, Aceasta expresie
fiind interpretata si intralt fel, duce la concluzia ca cel ce se increde in
sine e un om apostat. Fiindca zice ca cel ce nadajduieste intr-un om este apostat
dela Dumnezeu. Vezi cat de minunata-i aceasta carte din calea ce o urmeaza ea
: ea face razboiu dragostei egoiste care-i prima cauza, sursa si inceputul tuturor
patimilor si vitiilor.
Totdeauna credem ca suntem ceva mai mult si credem ca ar fi o mare gresala
sa ne socotim ca nu suntem nimic. Suntem ceva. ( + )
( + ) Socotinta ca
suntem ceva se numeste prezumtie. E o patima nascuta din iubirea de sine si
devine izvorul, inceputul si cauza celorlalte pasiuni, dar atat de subtila si
tainica e aceasta mandrie, incat cei ce o au n-o simt. E un rau tot atat de
mare pe cat e de subtil si tainic. Aceste patimi inchid prima usa a mintii prin
care Harul lui Dumnezeu voeste a intra, nu-l lasa sa intre si Harul se retrage.
Caci cum poate veni Harul sa lumineze pe cineva care se socoteste a fi ceva
mare; ca-i intelept si ca n-are nevoie de alt ajutor, Domnul sa vindece aceste
boale si patimi luciferice. Cei ce-si aroga acest drept sunt nenorociti, cum
spune Profetul : Vai de cei ce se socotesc intelepti in ochii lor proprii "
( Isaia V, 2 ), si Apostolul : " Nu va socotiti intelepti " ( Rom.
XII, 16 ) si Solomon : " Nu socotiti ca sunteti ceva " ( Proverbe
III,7 )
E o prezumptie. E un defect greu de recunoscut, si care nu-i placut
in ochii Lui. Dumnezeu Caruia Ii place o patrunzatoare cunostinta de aceasta,
cele mai sigure incredintari. Adica sa recunostem ca orice har si virtuti vin
numai de la El. El este " vistierul tuturor bunatatilor " si dela
noi nu poate veni nimic placut, nici vreun lucru care sa-I placa, chiar daca
acest adevar foarte necesar este lucrul dumnezeestilor Lui maini pe care doreste
sa-l dea iubitilor lui prieteni, uneori cu inspiratie si iluminare, alteori
cu lupte grele, amaraciuni, uneori cu ispita violenta de neinvins, alteori cu
alte mijloace pe care nu le intelegem.
Pentru acest motiv, draga frate, iti voi indica acele cai, prin care, cu ajutorul
lui Dumnezeu, sa dobandesti aceasta renuntare la tine si ca sa nu ai mandrie
si incredere in tine.
1. Primul lucru e ca trebuie sa recunosti nimicnicia ta ( + )
( + )De aceea
Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca " Oricine se considera pe sine a nu fi
nimic, acela se cunoaste pe sine mai bine decat toti. Acel om se cunoaste pe
sine care se considera a nu fi nimic " . Sf. Maxim Marturisitorul da o
definitie a virtutii ca : " unirea neputintei omenesti in cunoastere cu
puterea dumnezeiasca " ( Filocalia, p. 403 ); iar Petru Damaschinul spune
: " Nimic nu-i nmi bine decat recunoasterea propriei tale neputinti si
nestiinti " ( Filocalia, p. 611 ).
si sa-ti dai seama perfect ca numai
prin tine insuti nu poti face ceva bun, prin care sa devii cetatean al Imparatiei
cerurilor.
2. Al doilea este ca tu trebuie sa ceri adesea acest ajutor dela Dumnezeu cu
caldura si rugaciuni smerite. Daca dorsti sa-l obtii, intai e necesar sa-l pretuiesti
si sa nu te increzi, nu numai in cunoasterea de tine insuti, ci in orice putere
a ta. Dumnezeu te va incorona numai atunci cand va vedea ca esti convins ca
numai prin puterile tale nu poti dobandi coroana.
3. Al treilea drum e ca sa te obisnuiesti a fi totdeauna ingrozit. A fi ingrozit
de dusmanii nenumarati impotriva carora tu, prin tine insuti nu le poti opune
nici o mica rezistenta. Sa fii inspaimintat de indelunga lor indemanare de lupta,
de strategiile lor, de transformarile lor in ingeri, de nenumaratele piedici
pe care le pun in taina in adevarata cale a virtutii.
4. A patra cale este atunci, cand cazi in vreo slabiciune. Atunci sa te intorci
cu mai multa putere la Dumnezeu. El te lasa liber ca sa-ti cunosti mai bine
neputinta,( + )
( + ) Nu numai cand cineva cade la vreo patima, ci si cand
cade in diferite greutati, imprejurari, amaraciuni, necazuri, stramtorari si
mai ales in lungi suferinte trupesti, boale, trebuie sa recunoasca in acestea
smerenia de sine si incapacitatea si sa fie plecat. Si ce si mai spun ? Oricine
doreste sa ajunga la cunoasterea nimicniciei sale in mod practic, sa-si observe
gandurile, cuvintele si faptele nu mult timp, ci numai o singura zi, si va vedea
ca cele mai multe din gandurile, cuvintele si faptele lui sunt neintelepte si
rele. Din acestea va vedea ca se poate intelege pe sine. Cat de slab este el
insusi; iar din aceasta cunoastere si dreapta intelegere de sine se va smeri.
Pe viitor nu se va mai increde intr-insul. Cand vom gandi ca fiinta noastra
nu-i nimic, atunci ajungem la recunoasterea nimicniciei noastre.
incat
sa inveti nu numai a nu te increde tu insuti in tine ca fiind foarte nevrednic
dar si sa doresti a fi socotit de altii ca slab. Fiindca, fara aceasta dorinta
nu poate veni aceasta neincredere virtuoasa in tine insuti.
De aceea, din acest punct de vedere se vede cat e de necesar celui ce doreste
a fi impreunat cu Lumina Cereasca ca sa se cunoasca pe sine. Aceasta cunoastere
de sine nu-l mai lasa sa cada in unele defecte, fiindca niciodata nu se mai
bizuie in puterile lui.
Dumnezeu nu intrebuinteaza mijloace de constrangere, de smerenie decat cand
omul incepe a se increde in sine. Atunci il aduce la cunoasterea de sine. Uneori
Dumnezeu ingaduie ca omul sa cada in erori, mai mari sau mai mici, in proportie
cu aprecierea ce o are despre sine, mai mare ori mai mica. Dar unde nu-i nici
o socotinta de sine, cum a fost in sufletul Sfintei Fecioare Maria, acolo nu-i
nici un pericol de cadere.
Deci, de se intimpla sa cazi, alearga indata cu gandul la umila cunoastere de
tine insuti si cu rugaciuni fierbinti cere dela Dumnezeu sa-ti trimita adevarata
Lumina ca sa-ti cunosti nimicnicia ta si sa te increzi in Dumnezeu.
Cap III.
Nadejdea si increderea in Dumnezeu.
Desi e atat de necesar pentru acest razboiu sa
nu ne incredem in noi insine, cum am spus, totusi, daca disperam, adica daca
n-avem nici cea mai mica incredere in noi insine, e sigur ca ori vom dezerta
din lupta, ori vom fi invinsi de vrajmasi. Deaceea, in legatura cu complecta
renuntare la noi insine, e necesar sa avem si o perfecta nadejde si incredere
in Dumnezeu, sperand sa primim numai dela El orice lucru bun, orice ajutor si
orice izbanda. Fiindca, dupa cum dela noi, cari
nu suntem nimic, nu asteptam nimic, din care cauza nu ne incredem deloc in noi,
tot astfel ne vom bucura fara frica fata de Dumnezeu pentru orice victorie,
indata ce am inarmat inima noastra cu o nadejde vie intr-insul, ca sa primim
ajutorul Lui, dupa cuvantul psalmistului : " Nu intoarce fata Ta dela mine
si nu lepada cu manie pe sluga Ta, Tu esti ajutorul meu, nu ma lasa si nu ma
parasi, Dumnezeul mantuirii mele " ( Ps. XXVII-9 ( XXVIII, 9 ) ).
Dar aceasta nadejde si acest ajutor pot fi dobandite in chip hotarat. Patru
sunt motivele :
1. Fiidca le cerem dela un Dumnezeu, Care fiind atotputernic, ne poate da orice
doreste El si deci ne poate ajuta oricand.
2. Pentruca le cerem dela un Dumuezeu cu intelepciunea si stiinta nemasurata,
Care cunoaste toate, fie si cele ale celei mai inalte desavarsiri si prin urmare
stie ceeace este necesar mantuirii noastre.
3. Fiindca cerem acest ajutor dela un Dumnezeu nemasurat de bun, cu o dragoste
negraita, totdeauna gata a ne ajuta din ceas in ceas si din moment in moment,
pentru victoria duhovniceasca si deplina asupra noastra indata ce alergam in
bratele Lui cu nadejde tare si neclintita.
Si cum e posibil ca, Bunul nostru Pastor, Cel ce treizeci si trei de ani a alergat
cautind oaia pierduta, cu o asa de mare perseverenta, Cel ce a batut drumurile
cu atata oboseala, Cel ce si-a varsat tot Sangele Sau si si-a dat viata, cum
e posibil, zic acum, ca oaia insasi sa-l urmeze si sa strige cu mare dorinta
dupa El s-o mantuiasca, iar El sa nu-si intoarca ochii la ea ? Cum sa n-o i-a
si sa n-o puna pe dumnezeestii Sai umeri, facand un ospat cu toti ingerii din
Ceruri ?
Dar daca Dumnezeu neincetat cauta si asteapta cu mare grija si dragoste, sa
gaseasca, ca pe drahma din Evanghelie, pe cel orb si pacatos, s-ar putea ca
El sa uite pe cel ce-i ca o oaie pierduta ? Si cel ce crede totdeauna ca Dumnezeu
cunoaste inima omului dorind sa intre intr-insa si sa cineze ( + )
( +
) Cuvintele Apocalipsei sunt : " Iata, stau la usa si bat : de va auzi
cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi pranzi cu dansul
si el cu Mine " ( Apoc. III, 20 ).
cum spune Sfanta Apocalipsa, dandu-i
harurile Lui, acela totdeauna isi pune nadejdea in Domnul. E cu putinta oare
ca omul sa-si deschida inima catre Dansul, sa-L cheme intr-insul, iar El sa
nu vrea sa intre ?
4. A patra cale de a agonisi aceasta nadejde in Dumnezeu si-n ajutorul Lui,
e sa ne ducem cu gandul la istorisirile sfintelor Scripturi, unde sunt multe
fapte expuse, ca oricine nadajdueste in Dumnezeu nu ramane niciodata rusinat
si neajutat.( + )
( + ) Deaceea si regele Abgar ridicand o statuie Domnului
nostru la portile orasului Edesa, a scris deasupra aceste cuvinte : Hristoase
Dumnezeule, cel ce nadajdueste in Tine niciodata nu piere " ( In Sinaxarul
din 16 August ).
Inarmeaza-te, frate, cu aceste patru arme, incepi lucrul
si lupta sa biruesti. Fii sigur ca atunci vei dobandi nu numai toata nadejdea
in Dumnezeu, ci si neincrederea in tine.
Nu voi inceta a-ti aminti despre neincrederea in tine, fiindca iti este foarte
folositor sa stii aceasta, ca bizuirea in sine este un dusman foarte inversunat
al oamenilor. Ea e ceva foarte subtil in noi. Uneori traieste in modul cel mai
tainic in inimile noastre, chiar atunci cand ni se pare ca nu ne incredem in
noi si ca nadajduim in Dumnezeu. Deci, ca sa poti fugi cat mai departe de aceasta
slava desarta si sa poti lucra neincrezandu-te in tine si cu nadejdea in Dunwezeu,
trebuie ca consideratia de incapacitatea ta sa treaca inainte de considerafia
atotputerniciei lui Dumnezeu, iar aceste doua consideratii sa premearga oricaror
fapte ale tale.
Cap IV.
Neincrederea de sine si speranta in Dumnezeu.
Cum poate cineva sti ca lucreaza cu neincrederea de sine ori cu perfecta speranta
in Dumnezeu ?
Deseori unii cred ca n-au nici-o incredere, intr-insii si ca toata nadejdea
lor este numai in Dumnezeu. Totusi, in realitate nu-i asa. Ei sunt siguri de
biruintele lor. Dar daca se intimpla esecuri in treburile lor, se intristeaza
de declin, exaspereaza. Dar nu se opresc aici ci socot ca in viitor vor fi in
stare sa faca ceva mai bun. Acesta-i un indiciu sigur ca inainte de declinul
lor au fost increzatori intr-insii iar nu in Dumnezeu.
Iar daca supararea si necazul lor este mare e evident ca s-au increzut intr-insii
si foarte putin in Dumnezeu. Fiindca cel ce nu are incredere in sine si nadajdueste
in Dumnezeu, cand se intimpla de nu izbuteste in ceva, nu-i tare surprins nici
intristat asa de mult. El intelege ca acest insucces vine peste dansul din cauza
incapacitatii lui si a putinei nadejdi ce are in Dumnezeu. Mai ales nu se mai
increde in sine si sporeste nadejdea in Dumnezeu. Nu mai asculta de pasiunile
care sunt cauza caderii lui.
Sunt oameni cari par virtiuosi si duhovnicesti, dar cand cad in vreo nenorocire
nu sunt in stare sa-si redobandeasca pacea. Daca, dorind sa scape de marile
nenorociri venite asupra lor din cauza iubirii de ei insisi, alearga la Parintii
duhovnicesti, au gasit leacul. Dela dansii ei primesc mare putere sa lupte si
sa sfarame stancile pacatului. Ei primesc forta impotriva lor insile cu prea
sfanta taina a Marturisirii si a Pocaintii
Cap. V.
Frica si virtutea.
Multi gresesc socotind timiditatea virtute. Ei nu pricep ca aceasta vine dintr-o
aroganta tainica si din prezumtie fondate pe nadejdea si increderea ce o au
intr-insii si in puterile lor.
Fiindca, ei socotindu-se a fi ceva se incred mult in calitatile lor. Dar in
esecuri, vazind ca nu sunt nimic, ca n-au nici o putere, sunt turburati si mirati,
ca la ceva nou, cad in mare groaza si frica, fiindca vad pravalirea temeliei
pe care isi ridicasera increderea si nadejdea.
Dar nu se intimpla asa cu cel smerit. Acesta totdeauna si-a pus increderea si
nadejdea numai in Dumnezeu, fara sa aiba vreo nadejde in sine. Deaceea, cand
cade in vreo greutate, simte frica si amaraciune, totusi nu-i turburat ori mirat.
Fiindca intelege ca toate aceste cauze vin asupra lui din cauza propriei lui
neputinti si slabiciuni. Aici vede foarte bine lipsa credintei.
Cap. VI.
Mijioace de dobandirea neincrederii in noi si
increderii si certitudinii in Dumnezeu.
Daca toate puterile, prin care vrajmasii nostri ne biruesc, se nasc din neincrederea
in sufletele noastre si-n ajutorul lui Dumnezeu, apoi iubite frate trebue sa
cunosti anumite mestesuguri de dobandirea acestei puteri in contra vrajmasului
- ajutorul lui Dumnezeu. Afla atunci ca nici talentele naturale ori dobandite,
nici toate darurile primite voluntar ori involuntar, nici cunosterea Sfintelor
Scripturi, nici lungimea timpului si multimea anilor cat am slujit lui Dumnezeu
si care ne-a adus o obisnuinta in aceasta slujire, nu ne desavarsesc a implini
vointa Lui dumnezeiasca, daca nu ne vom sili a placea lui Dumnezeu in orice
lucru bun ce-l avem de facut, daca in orice pericol de care fugim, in orice
fapta savarsita conform vointei Lui, zic daca nu exista inimile noastre un ajutor
special al lui Dumnezeu, daca nu ne imputerniceste spre desavarsirea oricarui
lucru bun, cum a zis Domnui : " Fara de Mine nu puteti face nimic "
( Ioan XV, 5 ).
Deaceea trebue in toata viata noastra, in toate zilele, ceasurile si minutele
s-avem aceasta convingere decisiva ca niciodata si nicaeri nu trebue sa ne incredem,
sa nadajduim in noi insine.
Dar despre nadejdea in Dumnezeu, pe langa cele ce ti-am spus in capitolul al
treilea, sa stii ca nu-i alta cale la Dumnezeu, atunci cand ti se cere sa birui
pe inamici, putini ori multi, batrani ori curagiosi, tineri ori fricosi, decat
cea a complectei increderi in Dumnezeu.
Deci, un suflet, fie el ars de pacat, doborit de toate putreziciunile lumii,
pangarit cum nici nu se poate inchipui, cautand in toate felurile si prin toate
mijloacele a se libera de pacat, nu poate dobandi nici o putere cat de mica
impotriva raului nici sa se smulga din ghiarele raului, daca nu si-a pus nadejdea
in Dumnezeu. Biruinta lui consta in ferma incredere in ajutorul lui Dumnezeu.
Uneori se intampla sa nu vada imediat izbanda, desi este ajutat de Dumnezeu,
totusi cand nu se asteapta vrajmsii sunt nimiciti.
Cap. VII.
Cum sa ne ordonam gandirea ca s-o ferim de ignoranta.
Daca ramanem numai cu suspiciunea de noi si nadejdea in Dumnezeu, asa de necesare
in acest razboiu, nu numai ca nu vom invinge, dar vom si cadea in multe rele.
Deci, pe langa acestea mai e nevoie si de formarea si de instructiunea noastra,
cum am spus la inceput. Acesta-i al treilea lucru. Ea se adreseaza mintii si
vointei. Trebue sa ferim mintea de nestiinta. Ignoranta este un mare dusman
al mintii. O intuneca, si o opreste dela orice cunoastere a adevarului, obiectul
ei de preferinta.
Deaceea trebue s-o educam in asa fel, incat sa fie in stare a discerne bine
binele necesar noua pentru curatirea sufletului nostru de patimi si sa-l impodobim
cu virtuti.
Doua sunt caile de curatirea si luminarea mintai. Prima si cea mai importanta
este calea rugaciunii.
Cu rugaciunea ajungem la Sfantul Duh si-L induplecam sa se indure a revarsa
peste noi si in sufletele noastre dumnezeiasca Lui Lumina. Iar El va face aceasta
daca cerem cu nadejde dela Dumnezeu, numai dela El, daca facem voia Lui cea
sfanta si daca supunem tot ce avem parerii, experientii si sfatului Parintilor
nostri spirituali.
A doua cale este cea a unui continuu exercitiu de atenta reflectie si contemplatie a acelor lucruri
incat s-ajungem a recunoaste clar ce-i bun si ce-i rau ; nu dupa simturi si
dupa conceptia lumii, ci dupa dreapta judecata si adevarul Duhului Sfant. Adica,
adevarul Scripturilor inspirate de Dumnezeu, al Sf. Duh Cel ce a insuflat pe
Sfintii Parinti si Dascali ai Bisericii noastre. Fiindca atunci cand aceasta
reflectie si contemplatie este dreapta, sanatoasa, ne da putinta sa vedem limpede
ceeace este lucru de nimic, desert, fals, toate aceste lucruri pe care lumea
oarba si corupta le iubeste si alearga dupa ele pe toate caile.
Adica, placerile si bunurile lumii nu sunt altceva decat vanitatea si moartea
sufletului, insultele ce ni le aduce lumea ne produc adevarata marire ; necazurile
ne fac bucurie; iar faptul ca iertam dusmanilor nostri si le facem bine este
o marinimie de suflet si dovada cea mai mare de asemanarea cu Dumnezeu.
Este mai de pret ca cineva sa se supuna lumii decat sa fie stapanul intregii
lumi. Este lucru mai marinimos si mai nobil ca cineva sa asculte de buna voie
decat sa supuna si sa comande marilor Imparati. Cunostinta smerita de noi insine
trebuie cautata mai mult decat cea mai inalta dintre toate stiintele. A birui,
a taia poftele si vointa noastra, oricat de puternice ar parea, este lucru mai
de pret decat a cuceri multe redute si intarituri ale cine stie caror armate
puternice si decat a face ca mortii sa invie.
Cap. VIII.
Dreapta si falsa judecata.
Dece nu putem face dreapta distinctie intre lucrari si prin ce mijloace
sa le recunoastem ?
Nu rationam bine in aceste lucruri si in multe altele fiindca nu cautam sa le
patrundem mai adanc, ci le uram ori le iubim numai privindu-le din afara. De
aceea iubirea ori ura lor prejudiciaza si intuneca mintea noastra. Din aceasta
cauza ea nu poate discerne adevarul in natura lui intima.( + )
( + ) De
aceea si Sf. Grigorie Teologul spune ca prin dragoste ori ura adevarul risca
si ramane necunoscut.
Deci, tu frate, daca voiesti sa nu intre in mintea
ta aceasta eroare, ia seama bine si oricand vezi cu ochii ori meditezi cu gandul
ceva, controleaza-ti vointa atat cat poti, n-o lasa sa lucreze, sa iubeasca
ori sa urasca acel lucru, ci mediteaza-l numai cu mintea.
Si intai de toate, sa recunosti ca daca acest lucru este neplacut si contrar
pornirilor tale naturale, ura te amageste sa-l detesti, dar daca iti face placere
esti impins de iubire sa-l doresti.
Atunci cand mintea nu-i intunecata de patimi, ci-i libera si curata poate vedea
adevarul si patrunde pana in adincimile lucrului, vede unde este raul, ascuns
in placerile josnice ori unde este binele acoperit de rau.
Dar cand se intimpla ca, vointa sa fie prejudiciata sa iubeasca ori sa urasca
ceva, nici mintea nu mai poate zice altfel; ea nu-l mai poate cunnaste decat
asa cum porunceste vointa. Aceasta dispozitie ori, mai bine zis, aceasta pasiune
se ridica in mijlocul functiunilor psihologice ca un zid intunecos. Iutuneca
mintea care vede lucrul altfel decat este in realitate si asa trece la aprecierea
vointei.
Cu cat vointa merge dupa gustul ei urand ori iubind un lucru oarecare, cu atat
mintea e mai intunecata. Iar intunecata complect primeste orice ca placut si
frumos. Deci, daca nu-i pazita legea, foarte necesara pentru aceasta fortare,
adica, sa-ti restrangi vointa dela ura si dragostea grabita, aceste doua puteri
ale sufletului, adica gandirea si vointa, totdeauna lucreaza rau, ca intr-un
cerc, dela intunerec la un intunerec mai mare, dela o eroare mica la alta mare.
De aceea, iubitule, supraveghiaza-te, cu toata luarea aminte, de iubirea ori
ura emotiva in orice imprejurare pe care n-ai prevazut-o in prealabil bine;
intai cu lumina gandirii si a dreptei judecati, apoi cu lumina dumnezeiestilor
Scripturi, cu lumina harului si a rugaciunii, si cu judecata parintilor tai
duhovnicesti. Atunci nu gresesti, nu socotesti adevaratul lucru bun de rau,
si adevaratul rau de bun.
Cap. IX.
Pazirea mintii de curiozitate.
Cap. X.
Cum sa formam vointa ca in toate actiunile noastre
interne si externe, in ultimul ei scop sa doreasca numai a placea lui Dumnezeu.
Pe langa formarea mintii, trebuie sa conducem si vointa noastra. S-o indrumam
in asa fel incat sa nu putem inclina spre poftele ei. Ea sa devina una cu vointa
lui Dumnezeu ! Trebuie, iubite frate, sa nu crezi ca toate ale tale sunt suficiente,
ci sa voiesti sa cauti acele lucruri care sunt placute lui Durnnezeu. Dar in
legatura cu aceasta, sa-ti orientezi astfel vointa, ca si cand ar fi miscata
de Dumnezeu, ca sa-I placi Lui. Acesta-i scopul final. Pentru acest scop final
avem a duce o lupta mai mare, cu natura noastra, decat cu oricare alt lucru.
Natura noastra inclina in dorintele ei asa de mult incat in toate domenille,
uneori chiar si in domeniul nostru spiritual, ea cere raspunsul si placerea
ei. Si atunci se simte hranita de aceste pofte ca de o adevarata hrana.
Din aceasta cauza cand lucrurile spirituale ne sunt oferite atunci cand le dorim
si le cautam, dar nu ca fiind introduse de vointa lui Dumnezeu, ori numai in
vederea faptului ca noi sa placem lui Dumnezeu, ci pentru acea placere si bucurie
care se naste din dorirea acelor lucruri pe care Dumnezeu le doreste. Aceasta
greseala e mult mai condamnabila decat dorinta in sine.
De aceea nu-i deajuns a dori acele lucruri placute lui Dumnezeu, ci si a le
dori pentru aceleasi motive pentru care plac lui Dumnezeu ( + ).
( + ).
Deaceea si Apostolul ne indeamna sa cercetam ceea ce-i conform vointei lui Dumnezeu
nu numai "bunul" ci si acceptabilul si oportunul in orice imprejurare:
"Nu va potriviti veacului acestuia, ci va prefaceti prin innoirea mintii
voastre, ca sa cunoasteti ce este voia lui Dumnezeu cea placuta si desavarsita"
(Rom. XII, 2).
Cand nu urmam vointei lui Dumnezeu, intampinam multe deceptii
din cauza iubirii de noi insine. Trebuie sa urmam voii Lui, numai pentru Marirea
Lui, nu din interesul nostru. Numai pentru acest motiv sa-L dorim, sa-L ascultam,
cum am spus mai sus.
Deci, iubite frate, ca sa te poti pazi de aceste curse, care nimicesc orice
cale a desavarsirii si sa poti progresa a dori si a face orice act numai pentru
Vointa, Slava si buna placerea lui Dumnezeu, ca sa-I poti sluji numai Lui (Cel
ce in toate actiunile si gandurile noastre doreste a fi El Insusi inceputul
si sfarsitul ) - foloseste aceasta metoda.
Cand vrei sa-ncepi vreo actiune care-i placuta lui Dumnezeu ori care, in genere,
este buna, nu apleca indata vointa ta s-o doreasca. Intai ridica-ti mintea la
Dumnezeu si vezi daca El doreste aceasta si daca prin aceasta tu ii vei placea
numai Lui. Daca iti dai seama ca propria-ti inclinatie este miscata de vointa
divina, atunci trebuie sa doresti acest act si sa-l intreprinzi, fiindca Dumnezeu
il doreste. Este numai pentru placerea si Marirea Lui.
Tot astfel, cand vrei sa refuzi ceeace nu-i place nici lui Dumnezeu, adica,
raul, nu-l refuza indata. Ridica intai privirea mintii la Vointa Lui cea dumnezeiasca.
Numai dupa aceea sa refuzi. Asa vei fi placut lui Dumnezeu daca refuzi ceva.
Coruptiunea naturii este foarte subtila si deaceea putini o cunosc. Putini pricep
amagirea ei. Totdeauna ea cauta in mod tainic ale ei. Deseori pare ca scopul
ei este ca noi sa placem numai lui Dumnezeu. Totusi in realitate nu-i asa.
Singurul mijloc prin care putem scapa de aceasta amagire este curatenia inimii.
Puritatea inimii consta in nimicirea omului vechiu si ridicarea celui nou. Pe
aceasta linie si la acest scop se misca si tinteste tot razboiul nevazut.
De vrei sa te-nvat mestesugul acestei lupte, asculta :
La-nceputul oricarei actiuni trebuie sa lupti, cat poti, impotriva oricarei
vointe private, si sa nu doresti, nici sa refuzi ceva, pana ce n-ai inteles
ca tu esti purtat numai de vointa lui Dumnezeu. Dar daca in toate celelalte
actiuni ale tale si fara-ndoiala in lucrarea interioara a sufletului, nu poti
sti daca esti miscat de Dumnezeu, de bunavoirea Lui ( + ), totusi multumeste-I
ca cel putin virtual ai totdeauna de partea ta o buna intentie a place lui Dumnezeu
in orice fapta.
( + ) Perceperea actuala a miscarii lui Dumnezeu se produce
fie prin iluminarea intelectuala, descoperirea inimii curate, fie prin inspiratia
interioara a lui Dumnezeu, prin vedenie; ori prin alte puteri ale harului dumnezeesc,
lucratoare in inima curata: bucuria inefabila, lacrimile inimii, iubirea dumnezeasca
si alte mijloace de imbunatatire duhovniceasca, care nu vin din vointa noastra
ci de la Dumnezeu. Prin intelegerea acestora suntem asigurati ca ceea ce vrem
sa facem este dupa Vointa Lui dumnezeasca. Dar intai de a intreba trebuie sa
facem dese si curate rugaciuni.
In faptele care cer oarecare timp, nu numai
la inceput, e bine sa actionezi nu numai dupa vointa Atotputernicului ci si
catre scopul la care te vei gandi necontenit ( + ), fiindca daca nu-ti amintesti
mereu cazi in pericolul a fi in legatura iubirii naturale de tine. Atunci inclini
mai mult spre tine decat spre Dumnezeu ! De aceea nu te lasa furat de timp,
ci hotaraste de la inceput.
( + ) De aceea Sf. Grigore Sinaitul scrie: "Aveti
in vedere totdeauna si scopul" (Filocalia XII, p. 916).
Prin urmare,
oricine nu da atentie acestui lucru, incepe adesea a face o fapta cu un scop
care-i bine placut lui Dumnezeu ; dar mai tirziu, incet, incet, pe nesimtite
merge numai dupa bunaplacerea voii sale. Atunci uita dumnezeiasca Vointa.
Este atat de dominat de placerea acelei fapte, incat daca Dumnezeu Insusi cere
acest lucru ori il cearta, cu vreo boala, ispitire ori cu alte mijloace, el
se tulbura, e vexat si uneori blameaza pe unul ori pe altul, ca l-au sfatuit,
ba uneori murmura, si impotriva lui Dumnezeu. Acesta-i un indiciu sigur ca gandul
si fapta lui nu sunt ale lui Dumnezeu ci ele au iesit dintr-o radacina periculoasa
si corupta - iubirea de sine.
Fiindca cel purtat numai de vointa si buna placere a lui Dumnezeu nu doreste
a face altceva mai mult decat altul, chiar daca-i ceva inalt si mare iar altceva
jos si foarte mic. El le doreste deopotriva potrivit cu ceea ce-i placut lui
Dumnezeu, fiindca numai El cunoaste timpul, felurile lucrarilor si alte imprejurari.
Acest om, fie ca pune mina a face ceva mai important si mai mare, fie ceva mai
de jos si mai mic, ramane acelasi pasnic si statornic, fiindca oricum isi ajunge
scopul si tinta lui care nu-i altceva decat a placea lui Dumnezeu in toate faptele,
fie in viata fie dupa moarte.
Deci, iubitule, ia seama totdeauna si ai in vedere a dirija faptele tale catre
acest scop perfect. Iar daca uneori esti manat de dispozitia sufletului tau
a face ceva bine sa scapi de pedeapsa iadului ori sa te poti bucura de Rai sa-ti
dai seama ca atunci ai a face cu buna placere si vointa lui Dumnezeu Cel ce
doreste ca tu sa intri in Imparatia Cerurilor, nu in iad.
A face ceva neinsemnat, fie chiar cel din urma lucru, ceva trecator, totusi
daca e ceva care-i place numai lui Dumnezeu, potrivit Maririi Lui, atunci depaseste
cu mult orice lucrare inalta, de cinste, slavita si foarte mare.
Deci, la Dumnezeu numai un ban dat omului sarac in numele Lui e mai bine primit,
daca vrei sa placi dumnezeestii lui Mariri, decat sa fii incarcat de multe averi,
cand vrei sa faci aceasta cu alt scop, chiar daca faci aceasta ca sa te poti
bucura de bunurile ceresti, care nu-s numai bune, ci si de dorit.
Aceasta formare pe care trebue s-o pui in practica in orice fapta, adica, sa
urmaresti o tinta unica, numai a placea lui Dumnezeu, aceasta exercitare poate
parea grea la inceput, dar mai tarziu ti se pare usoara pe masura ce dai totdeauna
atentie dorintii lui Dumnezeu si nadajduiesti catre El, cu o vie dispozitie
a inimii tale.
In masura recunoasterii Nemarginitului Dumnezeu vei fi mai fervent si mai dispretuitor
al vointei tale. Si astfel mai usor si mai repede dobandim obisnuinta a face
orice fapta a noastra numai pentru iubirea si buna placerea acestui Stapan care
singur se cuvine a fi iubit.
In sfarsit, daca vrei sa te convingi daca Dumnezeu te poarta spre vreo actiune,
cere aceasta de la Dumnezeu cu rugaciune fierbinte. Roaga-te Lui s-adauge si
Harul Sau pe langa celelalte nenumarate binefaceri si haruri pregatite si date
tie. Totdeauna te va ajuta.
Cap. XI.
Consideratiuni care indupleca vointa omului a
dori ceea ce-i bineplacut lui Dumnezeu.
In legatura cu acestea, ca sa poti misca vointa cu cea mai mare atentie a dori
in toate lucrurile bineplacerea si slava lui Dumnezeu, adu-ti aminte adesea
: ca El te-a onorat in diferite chipuri si te-a iubit; te-a creat din nimic
dupa chipul si asemanarea Lui si a facut toate celelalte creaturi pentru slujirea
ta; El te-a regenerat din imparatia si puterea celui rau, trimitind nu un inger
ci pe singurul Sau Fiu sa te rascumpere; nu cu pret de aur si argint trecator
ci cu prea pretiosul Lui Sange si prin moartea cea mai dureroasa si mai infama.
Apoi, dupa aceasta, aminteste-ti ca-n orice ora si-n orice clipa te pazeste
de vrajmasi; cu Darul Sau dumnezeesc El lupta pentru tine. E gata a te hrani
si a te intari. El este de-a pururi in Sfintele Taine.
Acesta-i un semn de onoare exceptionala si de dragoste nemarginita ce ti-o poarta
Dumnezeu. E o cinste asa de mare incat e greu de inteles cum de ne-a acordat-o
noua celor nemernici Imparatul Imparatilor. Iar pe de alta parte ce onoare,
ce reverenta ne-a dat ca sa ne putem ruga Maririi Lui, Cel ce ne-a facut lucruri
asa de mari si minunate ?!
Daca regii pamantesti cand sunt cinstiti chiar si de oamenii cei mai nevrednici
si de jos, sunt datori a nu refuza cinstirea, cu cat mai mult nu suntem noi
auziti de marele Imparat, Domnul tuturor, care ne-a cinstit si ne-a iubit asa
de mult? Pe linga acestea, cum am spus, s-avem totdeauna in minte mai mult decat
orice ca Dumnezeasca Majestate in Sine este infinit mai vrednica a fi cinstita
si servita de toti dupa buna Ei placere.
PARTEA II
Cap. I.
Despre Sfanta Taina a Eucharistiei.
Pana aici am avut grija, cititorule, sa-ti procur patru arme necesare in acest
razboiu pentru a dobandi biruinta contra vrajmasilor. Acestea sunt : sa nu te
increzi in tine, sa nadajduesti in Domnul, sa lupti totdeauna si sa te rogi.
Acum iti prezint o alta arma : Prea Sfanta Taina a Eucharistiei. Caci dupa cum
aceasta Taina este mai mare decat celelalte, tot astfel este si mai puternica.
Cele patru arme pomenite iau puterea de la darul de care ne-a invrednicit Sangele
lui Hristos, dar aceasta arma este insusi Sangele si Trupul cu Dumnezeirea lui
Hristos.
Cu acelea castigam biruinta prin puterea lui Hristos, cu acestea luptam chiar
alaturi de Hristos. Domnul Insusi lupta cu noi. Caci cel ce mananca Trupul lui
Hristos si bea Sangele lui petrece cu Hristos si Hristos cu dansul : "
Cela ce mananca trupul meu si bea Sangele meu : ramane intru mine si Eu intru
el " (Ioan, 6, 56).
De aceea, daca biruim pe vrajmas, apoi numai cu puterea acestui Sange o putem
face, cum zice Apocalipsa : " L-a biruit pentru Sangele Mielului ".
Aceasta prea sfanta Taina si aceasta arma, si mai ales Hristos cel prezent in
aceasta Taina, poate lucra in doua feluri : a
fi primit tainic si de cate ori poate cineva
( daca nu-i oprit de duhovnic ) cu pregatirea cuvenita, cu sdrobire, spovedanie,
implinirea canonului, postirea dupa putere; si a
se lua duhovniceste si mintal in fiecare cias
si in fiecare minut. De aceea sa o primesti deseori in al doilea fel, si cand
poti si in primul fel.
Cap. II.
Cum se cuvine a primi Sfanta Taina a Eucharistiei.
Pregatirea ce avem a face in vederea acestei Sfinte Taine se imparte in trei
: inainte, in timpul
si dupa Impartasire.
Inainte de Impartasire se cuvine a ne curati cu taina pocaintei si a marturisirei
de intinaciunea pacatului de moarte cat si a celorlalte pacate ce am savarsit.
Trebue pazit canonul dat de duhovnic.
Apoi, cu toata inima si cu tot sufletul, trebue sa ne dam lui Iisus Hristos
si la tot ce ii place Lui caci El in aceasta Taina ne da Trupul si Sangele Sau,
cu sufletul si cu Dumnezeirea. Mai mult, avand in vedere ca darul nostru comparat
cu al lui nu e nimic, ori este foarte mic, se cade sa dorim a avea un dar atat
de mare cat i-ar aduce toate fapturile omenesti si ceresti si sa-l dam dumnezeestii
Lui mariri.
Deaceea, cand vrei sa primesti aceasta Taina, pentru a fi biruit vrajmasul
tau si ai Lui, inainte de Impartasire, de cu seara, sau si mai inainte, cugeta
la pofta Fiului lui Dumnezeu a-i da loc sa intre in inima ta prin aceasta Taine,
a se uni cu Tine si a-ti ajuta sa invingi orice pasiune.
Aceasta pofta a Domnului e atat de mare si nemarginita, incat nu poate
fi cuprinsa deplin de mintea creata.
Pentru a te face cumva incapator ei, du-te cu mintea la doua lucruri. unul e
placerea inexprimabila
a prea bunului Dumnezeu a afla cu noi, caci aceasta unire cu oamenii a numit-o
desfatarea si rasfatarea Lui : " Desfatarea mea cu fiii oamenilor; "(
+ ) iar cealalalta este a socoti ca Dumnezeu uraste foarte mult pacatul, caci
e protivnic unirii Lui cu noi cea atat dorita, si protivnic dumezestilor Lui
savarsiri. Din fire desavarsita, bunatate, lumina curata si nemarginita frumusete,
Domnul nu poate decat sa urasca din fire pacatul. Acesta nu este decat rautate
desavarsita, intunerec, lipsa si grozava nesuferire a sufletelor noastre.
( + ) Aceasta o spune si feric. Augustin in Rugaciunile lui, dar in ce parte a Scripturii este desi am cautat, nu stiu
unde anume se gaseste.
Aceasta uraciune a lui Dumnezeu este atat de arzatoare
si mare contra pacatului, incat pentru stricaciunea lui s-au randuit si s-au
facut de la inceput pana la sfarsit toate lucrurile asezamantului vechiu si
nou. Mai ales ale Patimilor Lui.
De aceea, unii teologi si dascali zic ca Iisus Hristos pentru a sterge de la
noi toata gresala, pana la cea mai mica, daca ar fi fost nevoe, era gata ca
iar sa primeasca nenumarate morti.
Oricat de putin ai intelege din aceste cugetari marea dorinta a lui Dumnezeu
de a intra in inima ta, pentru a sdrobi pe ai tai si ai Lui vrajmasi, se va
aprinde in tine o mare dorinta de a-L primi, ca sa lucreze in tine aceasta desavarsire.
Imbarbatat si cu indrasneala din nadejde, ca la tine va veni cerescul tau voevod,
chiama de multe ori la lupta acea patima ce voesti a o birui, sa o surpi cu
mai multa putere, cu indoita si intreita tarie, urandu-o si ridicand virtuti
contra acelei patimi.
Aceasta sa o faci seara.
Dimineata, putin inainte de Cuminecatura, arunca o mica privire a gandului la
cele facute, de la ultima Cuminecatura pana atunci, toate savarsite cu atata
nepasare ca si cand n-ar fi fost Dumnezeu sa te vada si sa te judece, ori n-ar
fi suferit pentru tine atatea patimi pe cruce.
Caci si tu ai ales si ai cinstit mai ales poftele urate iar nu vointa lui Dumnezeu.
Cugetand astfel spre marea ta rusine si sfanta frica, vei fi rusinat de nerecunostinta
si nevrednicia ta.
Apoi, mediteaza ca adancul neajuns ai bunatatii Dumnezeului tau chiama la ale
Lui taine adancul ingratitudinei tale si al micii tale credinte, apropie-te,
cu indrasneala, ofera-i loc desfatat in inima ca sa devina deabinelea Stapan
si Domn. Cum ? Ce fel ?
Cand vei smulge din inima ta orice asezare si dragoste de creaturi, inchide-o
pentru a nu intra nimeni altul decat Dumnezeul tau.
Dupa ce te-ai impartasit, intra indata in cele ascunse ale inimii tale, inchina-te Domnului
cu toata smerenia si cucernicia si vorbeste cu El astfel : " Vezi Tu bunatatea
mea cat de lesne te vatam si cata putere are asupra-mi aceasta patima ce ma
ataca ; vezi ca prin mine insumi nu pot birui, de aceea acest razboiu este al
Tau si numai de la Tine astept biruinta, desi trebue sa lupt si eu ".
Apoi, intoarce-te la Parintele ceresc, multumeste-i pentru biruinta ta. Multumeste-i
pentru binecuvantatul Fiu dat tie in Sfintele Taine ce acum se afla in launtrul
tau. Ataca vitejeste acea patima ce te ataca, asteapta cu credinta biruinta
de la Dumnezeu, caci nu se poate sa nu vina, daca din parte-ti vei face cat
poti, chiar atunci cand ti s-ar parea ca intarzie a veni.
Cap. III.
Pregatirea de impartasire pentru a ne apropia
de dragostea lui Dumnezeu.
Pentru a ajunge prin aceasta taina la iubirea de Dumnezeu, intoarce-te,
cu gandul la dragostea ce o are catre tine. De cu seara cugeta ca marele si
atotiitorul Dumnezeu nu s-a multumit numai sa ne zideasca dupa a Lui chip, ci
a trimis pe pamant pe Unul nascut Fiu al Sau, sa umble treizeci si trei de ani,
sa te caute, sa sufere patimi grozave si moartea dureroasa a Crucii si sa te
rascumpere din mainele diavolului. Mai mult, El a voit a-ti lasa pe Hristos
pentru trebuinta si hrana ta, in prea Sfanta Taina aceasta.
O, fiule, mediteaza bine tainele covarsitoare ale acestei iubiri.
1. Daca cugetam la lungimea vremii a acestei iubiri, intelegem, ca dupa cum
e vecinic si fara inceput, mai inainte de toti vecii a planuit, in a Sa economie,
trimiterea Fiului, pe o cale atat de minunata !
De aceea bucura-te duhovniceste si zi astfel : " In adancul veciniciei,
micsorarea mea a fost atat de iubita si bineranduita de necuprinsul Dumnezeu,
incat, cu o dragoste inexprimabila, a voit a-mi da pe al Sau Fiu spre mancare
".
2. Oricat de mari ar fi toate celelalte iubiri ale fapturilor au masura si un
hotar peste care nu pot trece. Aceasta dragoste insa a lui Dumnezeu fata de
noi, este nemasurata si nemarginita.
De aceea, pentru a-i gasi multumirea si-a dat pe Fiul Sau de aceeasi marime
si nemarginire cu Sine, de aceeasi fire si fiinta.
Atat de mare e dragostea Lui cat e de mare jertfa, si atat darul cat iubirea.
Ambele sunt atat de mari cum nu se poate inchipui de o minte creata...
3. Dumnezeu n-a fost silit de vreo cauza a ne iubi, ci numai de bunatatea si
necuprinsa Lui dragoste.
4. N-a asteptat nici vreo rasplata dela nevrednicia noastra pentru aceasta iubire,
ci numai din buna placere s-a dat noua, zidirile Lui nevrednice.
5. Meditand curatenia acestei iubiri, observi : ea nu e ca iubirile lumii,
amestecata cu vre-un castig; Dumnezeu n-are nevoie de bunatatile noastre, caci
fara noi El este fericit si prea marit.
A folosit nespusa bunatate, nu pentru folosul Sau ci pentru ai nostru !
Da-ti bine seama de aceasta si zi : " Cum se face ca un Dumnezeu atat de
inalt si-a pus inima intr-o zidire atat de slaba ? Ce voesti tu Imparatul maririi
? Ce astepti dela mine care nu sunt decat lut si praf ? Vad bine, o Dumnezeul
meu, ca n-ai alt scop in lumina dragostei tale fierbinti decat a-mi arata loialitatea
drggostei catre mine. Mi te dai mancare tii bautura numai pentru ca traind Tu
in mine si eu in Tine sa ma unesc prin dragoste si sa ma aseman Tie. Iar din
unirea inimii mele pamantesti si a celei ceresti a Ta, in mine sa se faca o
singura inima mintala si dumnezeeasca ".
Din astfel de meditatii, trebue sa te umpli de groaza si de bucurie, vazandu-te
ridicat la astfel de cinste si iubit de Dumnezeu. Intelege ca prin a Sa atotputernica
iubire nu cauta si nu voeste altceva dela tine decat a trage la Sine toata iubirea,
a te desparti intai fata de toate fapturile, apoi si de tine insuti, ca sa te
aduci tot lui Dumnezeu, ca sa porunceasca de acum inainte inteligentii, vointii
si simtirii tale numai dragostea Lui.
Si dupa ce ti-ai dat seama ca nimic nu poate lucra in fiinta ta desavarsirea
Dumnezeeasca ca prea sfanta taina a Eucharistiei, deschide-i inima cu aceste
rugaciuni si inspiratii : " O, hrana cereasca, cand va veni acel ceas de
a ma jertfi tot Tie, nu cu alt foc, ci cu cel al dragostei Tale ! Cand ? Cand
? O, nezidita dragoste ! O, painea vietii ! Cand voi trai numai din Tine, pentru
Tine si in Tine ? O, cand, o, vieata mea ! Vieata frumoasa, vieata dulce si
vecinica ! O, mana cereasca, cand ma voi desgusta de orice alta mancare pamanteasca
si voiu dori a ma hrani numai cu Tine ? Cand va fi aceasta, o, dulceata mea
? Cand, o, singura mea bunatate ! O, Doamne al meu prea iubite si atotputernice,
libereaza-mi inima ticaloasa de orice patima prihanitoare. Impodobeste-o cu
sfintele Tale virtuti si cu acel sfarsit lamurit pentru care am a-ti face tot
lucrul placut. In acest fel Iti voiu deschide inima, Te voiu chema si Te voiu
sili cu dulceata sa intri intr-insa si acolo Domnul meu vei lucra inlauntrul
meu acele desavarsiri ce-Ti sunt totdeauna bine placute ".
Pentru pregatirea de Sfanta Impartasire poti medita acestea seara si dimineata.
Cand vine vremea, ia seama ce vrei sa iei, adica este Fiul lui Dumaezeu, inaintea
caruia tremura cerurile si toate Stapaniiie ! Este Sfantul sfintilor ! Oglinda
neintinata ! Curatenia neinteleasa, Cu care nu se poate compara nici o creatura
curata ! E cel ce ca un vierme al pamantului si drojdie a vinului, pentru iubirea
de tine, a voit a fi defaimat, batjocorit si rastignit de rautatea si nelegiuirea
lumii. E acel Dumnezeu in ale carui maini sta vieata si moartea intregii lumi
!
Iar tu cel ce te impartaseti cu El esti un nimic si prin rautatea ta te-ai facut
mai rau decat nimic, decat toata faptura netrebnica si necurata, vrednic numai
a fi rusinat si batjocorit de dracii cei mai dedesubt ! Tu in loc a-I multumi
pentru atatea binefaceri ai defaimat cu inchipuirile si poftele tale pe un Stapan
atat de mare si nemuritor si ai calcat sangele Lui cel scump !
Totusi, El pentru vecinica dragoste de tine si neschimbata bunatate, te
cheama la dumnezeeasca Lui masa si uneori te sileste sa mergi cu ingroziri purtatoare
de moarte, zicandu-ti : " De nu veti manca trupul Fiului Omului si de nu
veti bea sangele Lui, nu veti avea vieata intru voi " (Ioan 6, 53).
El nu-ti inchide usa milostivirii, nu-ti intoarce umerii desi tu din fire esti
lepros, schiop, uscat, orb, indracit, robit patimilor si maniei.
Atat cere dela tine :
1. Inima sa sufere pentru ca L-ai ranit,
2. Sa urasti de moarte orice pacat,
3. Sa te aduci tot si cu iubire sa te dai Lui, in toate cu supunere ;
4. Nadajdueste si fii tare in credinta ca El te va ierta, te va curati si te
va pazi de toti vrajmasii tai.
Dupa ce te-ai intarit cu aceasta nespusa iubire a lui Domnezeu, apropie-te de
Sfanta Impartasire, cu o frica sfanta si iubitoare, zicand : " Eu, Domnul
meu, nu sunt vrednic a te primi, caci de atatea si atatea ori te-am vatamat,
fara a plange deajuns ranirea ce ti-am facut. Tu, Doamne, nu sunt vrednic a
te primi caci nu sunt curatat de pasiunile pacatelor mele. Doamne, nu sunt vrednic
sa te primesc, caci inca nu m-am dat curat dragostei, vointii si supunerii Tale.
O, Dumnezeule, atotputernice si nemarginit de bun, numai Tu, cu puterea bunatatii
Tale, invredniceste-ma a Te primi cu aceasta credinta ".
Dupa impartasire, incue-te indata in tainicul inimii tale, uita orice faptura
zidita si vorbeste cu Dumnezeu in acest chip :
" O prea inalte Imparate al Cerurilor, cine te-a adus in inima mea celui
ticalos, sarac, orb si gol ? Iar El iti va raspunde : " Iubirea ".
Si tu zi : " O dragoste negraita, o dragoste dulce ! Ce voesti de la mine
" ? Iar el iti va spune ca nu doreste decat iubire, zicand : " Nu
voesc a aprinde alt foc in jertfelnicul inimii tale si in toate ale tale lucruri,
decat focul dragostei Mele, ca se arda orice alta dragoste si toata vointa ta
si sa mi-o dea Mie spre miros de buna mireasma. Aceasta am cerut si o cer totdeauna
dela Tine, caci doresc a fi tot al tau si tu tot al Meu. Aceasta nu se poate
pana ce nu te vei supune, pana ce nu te vei deslipi de dragostea, de planurile
tale si de toata dorinta si iubirea de cinste.
Cer neiubirea de tine ca sa-ti dau dragostea Mea; cer inima ta sa se uneasca
cu a Mea, care pentru aceasta Mi s-a deschis cu sulita pe cruce. Te cer tot
pe tine, ca sa fiu si Eu tot al tau. Vezi ca sunt de neasemanata cinste, totusi
ma cobor la cinstea ta. Deci cumpara-Ma o suflete iubite, dandu-te Mie. Eu voesc,
prea dulcele meu fiu, sa nu voesti, sa nu auzi nimic afara de Mine si afara
de vointa Mea; ca sa voesc si Eu tot lucrul la tine, inteleg sa auzi si sa vad
la tine, incat nimicnicia ta lucrand in nemarginirea Mea se preface in aceasta.
Astfel tu vei fi in Mine desavarsit, norocit si fericit, iar Eu in tine impacat
si multumit ".
Sileste-te a creste si a spori in fiecare zi credinta din suflet fata de aceasta
Prea Sfanta Taina a Eucharistiei.
Nu inceta vreodata a te minuna de o Taina atat de necuprinsa. Bucura-te si intelege
ca Dumnezeu se coboara sub smerita forma a painii si vinului, ca sa te faca
mai sfant, mai vrednic si mai fericit. Caci fericiti sunt cei ce nu vad si cred,
dupa cuvantul Domnului : " Fericiti cei ce nu au vazut si au crezut "
( Ioan 2O, 22 ).
Toata vieata ta nu dori sa ti se arate Dumnezeu altfel decat sub aceasta a Tainelor.
Infierbanta-ti vointa catre aceasta taina si, zi de zi, sa fii mai sarguincios
a face voia lui Dumnezeu in toate lucrurile. Totdeauna cand te aduci lui Dumnezeu
prin aceasta Taina, cand te impartasesti, fii gata a patimi pentru dragostea
Lui toate chinurile si toate necazurile si ocarile ce ti se vor intampla si
orice boala trupeasca ( + ).
( + ) Din cuvintele Apostolului, pentru cei
ce se impartasesc, Sfantul Vasilie scoate o alta datorie. Cei ce se impartasesc vestesc moartea
Domnului : " Pentru ca ori de cate ori mancati painea aceasta si beti acest
pahar, vestiti moartea Domnului pana va veni" ( 1 Cor. 11, 26 ). Moartea
Domnului a fost savarsita pentru cei ce se impartasesc, si pentru toti oamenii,
cum spune tot Sfantul Pavel : Daca unul a murit pentru toti, iata toti au murit.
Hristos insa a murit pentru toti" ( 2 Cor. 5, 14 ).
Deci cei ce se impartasesc sunt datori a se supune pana la moarte dragostei,
credintei si poruncilor Lui, a nu mai trai lumii, pacatului si lorusi ci numai
lui Dumnezeu Care se da lor, Cel ce pentru dansii a murit si a inviat.
Apoi, vei multumi cerescului Parinte, intai pentru multumirea Fiului sau apoi
pentru pacea ta, pentru toata sfanta Biserica, pentru cei carora esti dator
pentru sufletele adormite in credinta.
Aceasta jertfa o vei face spre aducerea aminte si unirea aceea cu care Fiul
lui Dumnezeu se aducea pe sine, adica cand El, sangerat si rastignit pe cruce
s-a adus Tatalui.
Dupa aceasta poti sa-I aduci toate jertfele, adica sfintitele lucrari si rugaciuni
ce se fac in acea zi in Biserica.
Cap. IV.
Impartasirea duhovniceasca si mintala.
Desi prin Impartasire nu putem primi pe Domnul decat odata pe zi, totusi duhovniceste
si mintal Il putem primi in orice ora si in orice minut, prin savarsirea tuturor
virtutitor si a poruncilor, indeosebi a dumnezeestii rugaciuni - mai ales cea
mintala.( + )
( + ) Caci celelalte virtuti fac indemanatec pe cel imbunatatit
a se uni cu Dumnezeu, dar nu-l unesc. Insa rugaciunea mintala are aceaasi putere
ca-l si uneste cu Dumnezeu. ( Vezi cap. XLV, part, I ). Celelalte virtuti se
aseamana cu uneltele ce potrivesc doua scanduri, iar rugaciunea cu cleiul care
lipeste aceste scanduri potrivite. De aceea marele Grigorie
al Tesalonicului a zis : Puterea rugaciunii lucreaza
intinderea omului la Dumnezeu si unirea cu El. Aceasta e legatura cuvantatorilor
cu Creatorul creaturilor.
Caci Domnul se afla tainuit in virtuti si in sfintele
porunci. Cine face o virtute ori indeplineste o porunca, primeste indata in
sufletul sau pe Domnul cel ascuns intr-insele, caci El a randuit a locui cu
Tatal in cel ce va pazi poruncile Lui : " De ma iubeste cineva, va pazi
cuvantul Meu si Tatal Meu Il va iubi si la el vom veni si vom locui intr-insul
".( + )
( + ) Sfantul Maxim, din acest citat, a scos concluzla ca cel ce face poruncile Domnului
primeste in sufletul sau nu numai pe Domnul ci pe Parintele Sau si pe Sfantul
Duh cel nedespartit de Tatal.
Primeste in sine toata Sfanta Treime si sa devii locasul Ei.
Aceasta impartasire
si unire nu poate fi luata dela noi de vreo creatura decat de lene ori alta
gresala a noastra. Uneori e atat de roditoare si bine placuta lui Dumnezeu,
incat intrece multe impartasiri tainice primite cu nevrednicie. De cate ori
te vei pregati de acest fel de impartasire vei afla sarguitor si gata pe Fiul
lui Dumnezeu, Cel ce te poate hrani duhovniceste cu mainile Sale.
Pregatirea aceste impartasiri mintale fa-o astfel : Intoarce-te cu gandul la
Dumnezeu. Arunea o scurta privire, deoparte la pacatele tale, iar de alta la
Dumnezeu, intristeaza-te pentru mahnirea ce I-ai facut si, cu toata smerenia
si credinta, roaga-L sa primeasca a veni in sufletui tau cel sarac, cu nou har,
pentru a-l tamadui si imputernici contra vrajmasilor.
Ori, cand voesti a te ridica contra unei pasiuni, a face vreo noua virtute,
a pazi vreo porunca, fa aceasta cu scopul a-ti gati inima pentru Dumnezeu, Cel
ce ti-o cere totdeauna. Apoi intoarce-te la El, striga-L cu pofta sa vie cu
Darul Sau, sa te vindece si sa te libereze de vrajmasi, ca numai El sa fie Stapanul
inimii tale.
Aminteste-ti rugaciunile inainte de Impartasire si zi cu inima aprinsa : "
Cand, Domnul meu, sa te primesc ... s.c.l. "
Iar daca voesti a te impartas